Ipocrizia lui Ciprian Ciucu: dă lecții întregii clase politice, dar evită întrebările despre propria administrație

Autor: Aurel Badea

Există un moment în cariera fiecărui politician în care trebuie să aleagă între două roluri: administratorul care răspunde pentru propriile decizii sau comentatorul care analizează deciziile altora. Din păcate, în ultima perioadă, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, pare să fi ales a doua variantă.

În loc să folosească spațiul public pentru a explica proiectele administrației pe care o conduce, pentru a răspunde criticilor și întrebărilor legitime care îi sunt adresate sau pentru a prezenta soluții la problemele Bucureștiului, edilul Capitalei a preferat să facă portrete politice, să împartă aprecieri și să stabilească cine este competent, cine este valoros și cine greșește în politica românească.

Desigur, orice politician are dreptul la opinie. Libertatea de exprimare nu este pusă în discuție. Întrebarea este însă alta: este aceasta prioritatea unui primar general?

Bucureștenii nu l-au votat pe Ciprian Ciucu pentru a deveni arbitrul vieții politice românești. Nu i-au încredințat administrarea celui mai mare oraș al țării pentru a comenta prestațiile altor lideri politici. L-au ales pentru a conduce Capitala, pentru a gestiona un aparat administrativ uriaș și pentru a răspunde, cu aceeași promptitudine cu care îi evaluează pe alții, propriilor obligații publice.

Orice primar general trebuie să înțeleagă că funcția pe care o ocupă schimbă ordinea priorităților. Înainte de a vorbi despre ceilalți, trebuie să vorbească despre ceea ce face el. Înainte de a analiza greșelile altora, trebuie să fie dispus să răspundă întrebărilor care privesc propria administrație. Înainte de a distribui note, trebuie să accepte că și activitatea sa este supusă evaluării publice.

Aceasta este diferența dintre un comentator politic și un administrator.

Comentatorul își permite să vorbească despre orice și despre oricine. Administratorul este obligat să înceapă cu propria activitate.

De aceea, fiecare apariție publică în care primarul general al Capitalei dedică minute întregi analizând calitățile și defectele altor politicieni produce o întrebare firească: de ce această energie nu este folosită pentru a explica bucureștenilor propriile decizii administrative?

Capitala nu duce lipsă de probleme.

Traficul sufocă orașul în fiecare zi. Marile proiecte de infrastructură înaintează greu. Termoficarea continuă să reprezinte o provocare. Investițiile trebuie explicate, prioritizate și asumate. Relația dintre Primăria Generală și primăriile de sector produce frecvent blocaje. Bucureștenii cer rezultate, nu comentarii politice.

Într-un asemenea context, fiecare minut consumat pentru evaluarea adversarilor sau aliaților politici este un minut în care cetățeanul nu primește răspunsuri despre administrația care îi gestionează taxele și serviciile publice.

Mai există o dimensiune care merită discutată.

În politică, credibilitatea nu se măsoară prin cât de convingător vorbești despre ceilalți, ci prin disponibilitatea de a răspunde pentru propriile decizii. Este ușor să identifici greșelile altora. Este mult mai dificil să accepți că și propriile decizii trebuie explicate, documentate și apărate în fața opiniei publice.

Acesta este testul real al unei funcții executive.

Primarul general nu este liderul unui club de dezbateri. El conduce cea mai importantă administrație locală din România. Din această poziție, fiecare cuvânt rostit despre alții este inevitabil comparat cu ceea ce face pentru orașul pe care îl administrează.

Problema nu este că Ciprian Ciucu vorbește despre politică.

Problema este ordinea în care își stabilește prioritățile.

Într-o perioadă în care administrația Capitalei este supusă unei atenții publice constante, bucureștenii se așteaptă ca primul mesaj al primarului să fie despre București. Despre investiții. Despre cheltuirea banilor publici. Despre contracte. Despre termene. Despre rezultate. Despre întârzieri, dacă există. Despre soluții.

Abia după aceea, dacă timpul și contextul o permit, poate urma analiza scenei politice.

Aceasta este ordinea firească într-o administrație responsabilă.

Există un principiu simplu pe care orice om aflat într-o funcție executivă ar trebui să și-l asume: autoritatea morală de a critica se construiește în primul rând prin modul în care îți administrezi propria responsabilitate.

Cu cât funcția este mai importantă, cu atât exigența publicului este mai mare.

Nu poți pretinde exigență de la ceilalți dacă eviți să aplici aceeași măsură propriei administrații.

Nu poți cere transparență de la adversarii politici fără să oferi aceeași transparență cetățenilor care te-au ales.

Nu poți deveni profesorul clasei politice înainte de a accepta că și tu ești, în fiecare zi, evaluat de aceeași opinie publică.

În democrație, funcțiile nu sunt tribune permanente pentru comentarii politice. Sunt mandate de răspundere.

Primarul general nu primește salariul pentru a acorda calificative clasei politice. Îl primește pentru a administra Capitala.

Iar administrația nu se judecă după interviuri spectaculoase și declarații memorabile, ci după investiții finalizate, servicii publice mai bune, transparență și capacitatea de a răspunde întrebărilor incomode.

Poate că tocmai aici se află marea confuzie a unei părți din clasa politică românească.

Mulți politicieni ajung să creadă că vizibilitatea poate înlocui performanța administrativă, că prezența constantă în studiourile de televiziune poate substitui răspunderea în fața cetățenilor și că un discurs bine construit este suficient pentru a acoperi lipsa explicațiilor privind propria activitate.

Nu este.

În cele din urmă, bucureștenii nu votează comentatori politici. Votează administratori.

Iar un administrator este judecat după ceea ce face pentru orașul său, nu după calificativele pe care le acordă altora.

Poate că aceasta este întrebarea la care Ciprian Ciucu ar trebui să răspundă înainte de a face următoarea analiză politică: câte dintre problemele Bucureștiului au fost explicate cu aceeași pasiune cu care sunt analizate defectele și calitățile celorlalți politicieni?

Până când această ordine a priorităților nu va fi inversată, fiecare nouă lecție oferită clasei politice riscă să lase aceeași impresie: că imaginea publică a ajuns să ocupe locul pe care ar trebui să îl aibă administrația.