Inițiativa Coridorului Vertical lansată de Ion Sterian este adoptată la nivel internațional

Postat de pe 18 martie 2024

Coridorul Vertical este următorul proiect vizionar pentru dezvoltarea energetică a regiunii, a declarat subsecretarul de stat american pentru resurse energetice, Jeffrey Pyatt, la Forumul Macedonia de Est și Tracia, organizat pentru al doilea an consecutiv la Alexandroupolis.

Declaraţiile oficialului american privind Coridorul Vertical sunt în concordanţă cu opinia şefului Transgaz, Ion Sterian, care a vorbit de nenumărate ori cu privire la importanţa acestei investiţii, fiind cel care a impulsionat ţările din jur să participe la acest proiect strategic. La inițiativa Transgaz, prin directorul general Ion Sterian, a avut loc pe 10 ianuarie, la sediul companiei româneşti, întâlnirea strategică a OTS-urilor semnatare ale Memorandumului de Înțelegere pentru Coridorul Vertical – Transgaz, DESFA (Grecia), Gastrade (Grecia), Bulgartransgaz (Bulgaria), ICGB (Bulgaria-Grecia), FGSZ (Ungaria) și, cu statut de observator, Eustream (Slovacia), GTSOU (Ucraina) și Vestmoldtransgaz (Republica Moldova). Reuniunea a pus bazele noului Memorandum care s-a semnat pe 19 ianuarie, cu ocazia CESEC de la Atena, în prezenţa comisarului european pentru energie, Kadri Simson.

Reuniune la sediul Transgaz, 10 ianuarie 2024.
Reuniune la sediul Transgaz, 10 ianuarie 2024.

Acum,  Jeffrey Pyatt a spus:  “Folosind infrastructura existentă din Grecia către Ucraina, Coridorul Vertical va permite GNL importat prin Grecia să umple rezervoarele uriașe de stocare din Ucraina, oferind o nouă sursă de gaze naturale pentru Europa Centrală și Balcanii de Vest, contribuind astfel la reducerea volatilității prețurilor”. Oficialul american a subliniat importanţa proiectului care va sprijini, după cum a spus el, intenția UE să se deconecteze complet de la gazele naturale rusești până în 2027.

Potrivit surselor noastre, 27 de companii, printre care și unele românești, şi-au arătat interesul pentru dezvoltarea Coridorului Verical, depunând oferte neangajante  de capacitate, cu un orizont 2024-2050, pentru modernizarea și extinderea sistemului de transport al gazelor din Grecia. În luna mai ar putea fi depuse cererile angajante de capacitate.

Conform oficialului american, la fel ca IGB și Alexandroupolis FSRU, Coridorul Vertical va fi văzut într-o zi ca un proiect al cărui obiectiv de conectivitate Sud-Nord este atât de evident încât investițiile și angajamentul politic necesar vor fi indiscutabile. În acest context, el a subliniat că atât actualul ambasador al SUA Giorgos Tsounis, cât și echipa sa din Atena, precum și propria echipă din Washington s-au concentrat asupra modului în care pot contribui la promovarea acestui proiect.

La începutul anului, Ion Sterian, şeful Transgaz, spunea: “Acest coridor va aduce prestigiu României și securitate energetică pentru țările din estul Europei, Republica Moldova și Ucraina, dar și pentru centrul Europei. Transgaz este un susținător constant și puternic al Coridorului Vertical, acționând permanent prin respectarea angajamentelor asumate și prin dezvoltarea unui dialog constructiv și a unei cooperării strânse. Transgaz are încredere în sinergia Operatorilor Tehnici de Sistem din Grecia, Bulgaria, România, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova și Slovacia, în impactul semnificativ pe care aceștia îl pot aduce în creșterea și consolidarea securității energetice a țărilor respective, a regiunii și a Uniunii Europene. O dezvoltare coordonată a sistemelor acestor țări și a capacităților de interconectare poate contribui la transformarea regiunii și continentului din perspectiva securității aprovizionării cu gaze și să permită României să devină un pol de dezvoltare economică a Europei”.

Intalnirea CESEC, 19 ianuarie, Atena

Activarea completă a Coridorului Vertical, prin modernizarea corespunzătoare a rețelelor din țările menționate mai sus, va permite transportul gazelor dinspre sud spre nord și viceversa, prin intermediul sistemelor europene de transport de gaze naturale și GNL, valorificând capacitățile sporite ale FSRU-urilor noi și în curs de dezvoltare din zonă. Acest potențial poate fi extins și mai mult prin utilizarea infrastructurilor menționate pentru gazele regenerabile și hidrogen.

  • Parlamentul bulgar a adoptat decizia cu privire la Coridorul Vertical al operatorilor de transport al gazelor naturale

Adunarea Națională din Bulgaruia a adoptat joi o decizie privind inițiativa Coridorului Vertical a operatorilor de transport gaze naturale din Bulgaria, Grecia, România, Ungaria, Slovacia, Ucraina și Moldova, oferind posibilitatea de a transporta volume suplimentare de gaze naturale din surse diverse și de încredere. Decizia a fost adoptată cu 133 de voturi pentru, 46 împotrivă și nouă abțineri, potrivit BTA.

Proiectul de hotărâre cere ministrului Energiei să studieze posibilitatea finanțării europene pentru implementarea a trei proiecte de transport de gaze, a căror valoare indicativă este de 825 milioane BGN fără TVA. De asemenea, se prevede ca până la 1 mai, ministrul Energiei să majoreze capitalul Bulgartransgaz EAD cu 200 milioane BGN, fondurile fiind utilizate pentru pregătirea și implementarea proiectelor.

Decizia prevede extinderea infrastructurii de transport gaze a Bulgartransgaz EAD și implementarea următoarelor proiecte: Creșterea capacității de transport gaze naturale la punctul de interconectare Kulata/Sidirokastro din Grecia către Bulgaria; Creșterea capacității de transport gaze naturale la punctul de interconectare Negru Vodă/Kardam din Bulgaria către România; infrastructură de transport de gaze de înaltă presiune pentru aprovizionarea consumatorilor din regiunea Maritsa de Est.

Raportul Comitetului pentru Energie precizează că implementarea acestor proiecte are o importanță strategică deosebită din două motive: suspendarea iminentă a tranzitului de gaze rusești prin Ucraina de la 1 ianuarie 2025; faptul că infrastructura existentă a Bulgartransgaz EAD nu permite înlocuirea integrală a gazului rusesc prin rețeaua sa, în timp ce proiectele vor oferi rețelei capacitatea tehnică de a transporta cantități tot mai mari de gaze naturale dintr-o varietate de surse fiabile.

Pentru a satisface cererea de gaze din Ungaria, Slovacia, Cehia, Austria, Croația și Italia, care primesc gaze prin Ucraina, sunt luate în considerare rute pentru aprovizionarea cu GNL prin rute din sudul, nordul și vestul Europei și o creștere de până la 4 miliarde de metri cubi a livrărilor din Rusia prin conducta offshore Turkish Stream.

Potrivit presei bulgare, după aderarea Ucrainei la inițiativa Coridorul Vertical de gaze, acesta reprezintă nu numai o soluție competitivă, ci și o soluție bazată pe solidaritate pentru a asigura aprovizionarea cu gaze către Europa. Implementarea acestor proiecte de către Bulgartransgaz EAD va permite utilizarea capacităților conductelor și instalațiilor de stocare a gazelor din Ucraina și va păstra rolul infrastructurii de gaze a Ucrainei pentru securitatea energetică europeană, se mai arată în raportul comisiei.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background