INFORMARE PRIVIND OPRIREA ALIMENTĂRII CU APĂ ÎN DATA DE 17.06.2025

Postat de pe 16 iunie 2025

HidroPrahova le aduce la cunoștință abonaților că, marți – 17 iunie 2025, începând cu ora 08:00, va fi întreruptă alimentarea cu apă potabilă pentru o perioadă estimată de 24 de ore, în mai multe localități din județul Prahova.Această oprire nu este cauzată de o defecțiune a sistemului Hidro Prahova S.A, ci este determinată de manevrele efectuate de către Administrația Națională Apele Române prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Prahova, în vederea deschiderii și eliberării unui debit controlat din acumularea Barajului Paltinu (golirea de fund). Aceste manevre presupun evacuarea unui debit de aproximativ 25–30 mc/s în aval de baraj, ceea ce poate conduce la o creștere semificativă a turbidității apei în zona Lacului de priză Voila – sursa de alimentare cu apă brută a Stației de Tratare a Apei Câmpina (ce aparține societății Hidro Prahova S.A.), dar și a Stației de Tratare Apei Voila (ce aparține ESZ- Exploatare Sistem Zonal).

Din considerente ce țin de protejarea echipamentelor și asigurarea unui tratament corespunzător al apei brute, va fi oprită temporar funcționarea celor două stații (Stația de Tratare Câmpina și Stația de Tratare Voila) și ca urmare, în această perioadă, vor fi afectate de lipsa apei potabile mai multe localități din județul Prahova, după cum urmează: 

Zonele afectate de lipsa apei:

Comuna Șotrile – satul Plaiul Câmpinei

Comuna Telega

Comuna Brebu

Comuna Bănești

Comuna Vărbilău

•Comuna Aluniș

•Comuna Poiana Câmpina

Comuna Florești – satele Cap Roșu, Călinești, Florești – cartier Gară

Comuna Adunați

Orașul Breaza

Municipiul Câmpina, după următorul program: – între orele 08:00 – 15:00 – lipsă apă

                                                                               – între orele 15:00 – 21:00 – furnizare apă cu presiune redusă

                                                                               – între orele 21:00 (marți) – 08:00 (miercuri) – lipsă apă

Orașul Băicoi – afectate parțial următoarele zone:

– str. Republicii cu adiacente

– str. Înfrățirii cu adiacente

– str. Independenței – parțial, până la intersecția cu str. Viitorului cu adiacente

– str. Dorobanți – parțial, până la intersecția cu str. Dumbrava Roșie

În funcție de evoluția situației, vom reveni cu informații actualizate.

Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat de această oprire impusă de factori externi activității noastre. Totodată, rugăm consumatorii afectați de această oprire sa își asigure rezerva minimă de apă pentru consum ți uz casnic pe toată durata întreruperii furnizării apei.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background