Incompetență, sau protecție? Doctorița șpăgară din Dolj și judecătoarea din dosarul 2Mai

Postat de pe 25 aprilie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

După ce a prezentat ieri atitudinea șocantă a judecătoarei Anca Popoviciu în fața presei, astăzi Iosefina Pascal a dezvăluit care a fost decizia CSM cu privire la suspendarea ei din magistratură. Totodată, jurnalista a prezentat și cazul unei doctorițe din Dolj, anchetată pentru că a luat șpagă de peste 900 de ori.

De ieri și până astăzi CSM-ul a făcut publică decizia în privința judecătoarei Anca Popoviciu, care s-a ocupat de dosarul 2 Mai, anunțând că aceasta nu va fi suspendată din funcție. Deși nu a studiat dosarul care i-a fost dat spre judecare și deși a avut o conduită execrabilă în sala de judecată, se pare că CSM nu consideră că acești factori afectează bunul mers al procesului și nici credibilitatea justiției în sine. Pare că judecătoarea este ținută cu forța în dosar de un personaj din umbră, pentru că Anca Popoviciu a formulat anterior cereri de abținere, însă acestea i-au fost respinse. În schimb, în cadrul aceleiași ședințe, s-a decis sancționarea a doi judecători pentru diferite fapte, cum ar fi că întârzie procesul de judecată, pentru că nu emiteau la timp acele motivări judecătorești.

Poate că în cazul Ancăi Popoviciu se așteaptă raportul Inspecției Judiciare, deși ar fi trebuit să se comunice acest lucru. CSM-ul ar fi trebuit să amâne din start decizia până la obținerea raportului final al Inspecției Juridice. Pentru familiile victimelor procesul va fi groaznic, pentru că va continua în același stil, cu aceeași judecătoare. Părinții victimelor sunt demoralizați și nu cred că se va face dreptate.

Tot la capitolul bizareriilor din justiție, Iosefina Pascal a prezentat un caz al unei doctorițe din Dolj care este anchetată pentru 900 de cazuri de luare de mită. Dosarul doctoriței respective a fost trimis înapoi la Parchet a doua sau a treia oară, acum pentru că judecătorii și procurorii nu au instrumentat bine dosarul. Este vorba de 900 de șpăgi luate în timpul pandemiei de această doamnă doctor, medic de familie din Dolj. Este pentru a treia oară când instanța a respins rechizitoriul procurorilor. Medicul Vatan Venera Ecaterina e acuzată că a vaccinat la chiuvetă peste 900 de persoane. Este acuzată de luare de mită în formă continuată, fals informatic, 926 de acte materiale, înșelăciune în formă continuată, fals intelectual, 12 acte materiale și delapidare (pentru că în timpul pandemiei medicii care vaccinau oameni primeau bani pentru asta). Procurorii DNA nu au furnizat datele referitoare la fiecare presupusă mită în parte. E foarte greu, din punct de vedere tehnic, să verifici cele peste 900 de cazuri de „vaccinare la chiuvetă”.

Nu cred că e neapărat protejată doctorița, cred că pur și simplu vorbim de incompetența celor care au instrumentat acel dosar. Din ce știu eu, nu ai cum să vii cu atâtea capete de acuzare dacă nu le poți proba indubitabil pe toate și ca să pot să probezi 926 de vaccinări fictive e greu și medical, și tehnic, și juridic. E noaptea minții! Aș vrea să văd atâta muncă și atâta preocupare și dedicare din partea DNA în cazul dosarului cu vaccinurile cumpărate în pandemie. Acolo într-adevăr aș vrea să văd muncă. Aș vrea să văd că se preocupă niște oameni să dovedească modul în care s-au cumpărat mult mai multe vaccinuri, fără vreo bază legală, decât era necesar pentru toată populația României cu diaspora împreună. Aici vorbim de 1 miliard și ceva per total; presupunând că scădem numărul de doze de care ar fi avut nevoie toți cetățenii tot îți rămân niște sute de milioane nejustificate date pe acele sute de milioane de doze de vaccinuri”, a evidențiat Iosefina Pascal.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background