Guvernul israelian a făcut pierdute contractele cu Pfizer

Postat de pe 10 ianuarie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei” de marți, jurnalista Iosefina Pascal a comentat pe marginea subiectului legat de mega-afacerea vânzării de vaccinuri și fuga de răspundere a celor implicați.

Vedem astăzi în multe țări acțiuni și demersuri care se fac pentru a descâlci ițele acestei afaceri tenebroase a vânzării de vaccinuri dar și de materiale folosite în pandemie, afacere ce a îmbogățit cu sume imense corporațiile pharma și a îndatorat multe țări ce au achiziționat vaccinul.

„În Israel a fost acționat în instanță Ministerul sănătății și s-a cerut scoaterea la iveală a informațiilor care au stat în spatele afacerii cu vaccinuri, în special a celor de la Pfizer, care au fost cele mai vândute”, a anunțat Iosefina Pascal la începutul emisiunii. Există un proces foarte amplu în care judecătorii au somat Ministerul Sănătății să pună la dispoziție contractul semnat cu Pfizer, după ce acesta a refuzat aceeași cerere din partea celor ce au inițiat acest proces, cetățeni care fac parte dintr-o asociație. Guvernul israelian a spus în instanță că nu găsește aceste documente(??!).

Acest răspuns șocant și pueril este dat de guvernul unei țări foarte dezvoltate și tocmai acum, în era digitalizării. Adevărul este că se dorește scăparea de răspundere; nu vor să pună contractele la dispoziția instanței, deoarece aceste contracte conțin clauze absurde, chiar posibil ilegale. Dar chiar și așa, contractele trebuie să existe la fabricant – Pfizer și la distribuitori, iar aceștia pot fi obligați să le pună la dispoziție.

„Cine poate să creadă o asemenea motivație? Lumea nu mai poate fi păcălită. E o situație similară cu ancheta de la nivelul UE care se lovește de aceleași motivații subțiri, Ursula von der Leyen, care a negociat și semnat în numele tuturor țărilor componente aceste contracte dubioase, declarând că nu mai există mesajele prin E-mail sau SMS prin care s-a negociat cu Pfizer”, a observat jurnalista.

Poate peste un an guvernul israelian va găsi contractele cu Pfizer, așa cum la noi INSP a găsit după un an o adresă din anul 2021 cu efectele adverse ale vaccinului de la Astra-Zeneca, care provoca tromboze și probleme vasculare grave. Motivul apariției în presă a acestor efecte adverse ale vaccinului Astra-Zeneca a fost doar acela de a-l scoate de pe piață, concurența fiind acerbă. S-au publicat numeroase studii și s-au documentat același gen de reacții adverse cauzate și de celelalte vaccinuri, inclusiv de cel de la Pfizer care a fost cel mai utilizat, dar nu se dorește a se vorbi despre acesta, în spate fiind o grămadă de personalități la vârf care au girat și semnat contractele cu această firmă.

„Am vorbit de nenumărate ori despre toate aceste lucruri atunci, la momentul când s-au întâmplat, dar nimeni nu a reacționat. Acum e pe principiul că nu mai răspunde nimeni pentru cele câteva sute de milioane de vaccinuri pe care le aruncăm la gunoi, deși le-am plătit și încă le mai plătim cu sume exorbitante”, a concluzionat Iosefina Pascal.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background