Fondatorul FEM de la Davos, Klaus Schwab, s-a retras după mai mult de 50 de ani la conducerea organizaţiei

Postat de pe 22 aprilie 2025

Fondatorul Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos, Klaus Schwab, s-a retras din Consiliul de Administraţie al organizaţiei, după ce s-a aflat la conducere mai mult de 50 de ani. Interimar va fi numit vicepreşedintele WEF, Peter Brabeck-Letmathe, fost director general al Nestle SA, conform unui comunicat al organizaţiei.

„Am decis să mă retrag din poziţia de preşedinte şi de membru al Consiliului director cu efect imediat”, a anunţat Schwab, în vârstă de 87 de ani. Organizaţia a început procesul de căutare a viitorului preşedinte. Forumul Economic Mondial (WEF), care se desfăşoară anual în oraşul elveţian Davos, este una din cele mai exclusiviste reuniuni mondiale ale şefilor de state, directori şi politicieni de vârf. Schwab a demarat în 1971 activitatea WEF sub forma unui simpozion.

În prezent, Consiliul director este alcătuit din mari lideri globali, inclusiv directorul general al Salesforce Inc, Marc Benioff, şeful Blackrock Inc, Larry Fink, fostul vicepreşedinte al SUA Al Gore, preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde şi directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva.

sursă: ziuanews.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background