Figuranți în filmul propriei noastre vieți

Autor: Andrei Gușă

În contextul concentrării avuției globale în mâinile a câtorva oameni, respectiv a reducerii drastice a drepturilor și libertăților, ca urmare a pandemiei Covid-19, și mai apoi a războiului din Ucraina, pare că acești oameni aflați la putere – formală sau informală – ne conduc destinele. Pare că am devenit figuranți în filmul vieții noastre. Și, de ce să mai aibă omenirea nevoie de cultură, în contextul în care propriile noastre vieți au devenit un film/serial/telenovelă? Declinul gradului de culturalizare a păturii sociale medii este un răspuns firesc la viețile care ne sunt oferite de modelul social actual. Cleptocrația în care trăim a reușit să alieneze social marea masă a populației lumii. Iar progresul tehnologic galopant din ultimele decenii, declinat mai ales în domeniul comunicațiilor, a folosit tocmai acestei alienări pe care liderii informali ai lumii și-au propus-o. Dar, si-au propus ei într-adevăr această alienare? Este foarte posibil ca acest fenomen să fie o simplă coincidență, o consecință a pieței libere – a liberalismului clasic. Cu toate acestea, nu putem să nu luăm în seamă studiile conform cărora alienarea socială, și în speță sentimentul de singurătate, rezultă într-un consum sporit al cetățeanului. Consum sporit nu doar de bunuri fizice, ci și de divertisment. Industrii care aparțin cu precădere tot acestor lideri informali, în mod direct sau indirect. Fără îndoială, un consum sporit de divertisment are ca efect manipularea – sau sugestionarea – publicului, spre anumite opinii, atitudini etc. Al doilea efect al alienării – și cel mai important – este declinul sentimentului de solidaritate socială. Declin la care contribuie din plin și „munca de acasă”. Puțini dintre noi știm că, în antichitate, cetățenii Spartei erau obligați prin lege să ia toate cele 3 mese ale zilei – micul dejun, prânzul și cina – la comun. De ce erau Spartanii atât de stricți în privința acestei reguli? Cel mai probabil, pentru incrementarea nivelului de solidaritate socială, pentru promovarea comunicării și pentru crearea unui consens social real. Iar efectul era, în mod cert, un nivel minim de alienare socială în rândul populației. Și spun consens social real pentru că nu era filtrat de niciun fel de cenzor. În zilele noastre, mulți nu mai iau masa împreună nici măcar în cadrul propriilor familii. Darămite cu întregul oraș.

Liberalizarea comunicării – un cadou otrăvit

La data de 4 februarie 2004, rețeaua socială Facebook a fost lansată, iar aceasta a pornit o adevărată revoluție în domeniul comunicării. Dacă înainte, aveau acces la răspândirea de informații și opinii doar jurnaliștii, prin radiodifuzorii/publicațiile la care lucrau, după lansarea Facebook situația s-a schimbat dramatic. Fiecare om s-a văzut capabil să se exprime public. Fără îndoială, această liberalizare a avut și efecte benefice. Cel puțin în primă fază. Pentru că, în primul rând, încuraja libertatea de exprimare, elimina orice fel de cenzură, și astfel era o reconfirmare a libertății individuale. Cu toate acestea, liberalizarea comunicațiilor prin platforme nereglementate a fost pentru omenire un cadou otrăvit. Sau cel puțin așa pare, în stadiul actual. De ce? Ei bine, până și aceste rețele sociale, care în prezent conduc într-o măsură însemnată viitorul omenirii, sunt conduse de către cineva. De niște oameni, ca oricare alții, care s-au trezit peste noapte stăpânii unei puteri incomensurabile. Și puterea corupe. Astfel, acești oameni au început să exercite chiar ei cenzura. Iar cel mai elocvent exemplu este cenzurarea fostului președinte Donald Trump. Dacă contul președintelui american în exercițiu a fost eliminat, atunci acești oameni pot elimina pe oricine are atitudini și opinii neconforme cu ale lor. Iar agenda progresistă este cât se poate de clară. Pentru că Trump a fost și încă este (din fericire sau din păcate) principalul exponent al conservatorismului, al republicanismului și poate chiar și cel mai mare promotor al creștinismului (pe modelul Becali însă, sau de fapt viceversa). Sigur, veți spune că și CNA-ul cenzurează. Total de acord, dar CNA-ul poate fi dat în judecată, laolaltă cu membri săi, mai mult sau mai puțin etici – astăzi mai puțin. Facebook nu poate fi dat în judecată pentru eliminarea conținutului, cum nu pot fi date în judecată nici restul platformelor/rețelelor sociale.

Divide et impera

În momentul actual, și încă de la începutul pandemiei Covid-19, lumea a fost divizată fără echivoc în 2 mari falii. Vacciniști vs anti-vacciniști, pro-Zelinski vs putiniști (sic!), progresiști vs conservatori. Pro-naziști vs moderați. Pro-război vs pacifiști. Pro-totalitarism vs pro-libertate. Orice, doar să fie 2 extreme. Bineînțeles, și în acest caz este foarte posibil să fie vorba de o pură coincidență, de o consecință a pieței libere. Cu toate acestea, divizarea socială a atins cote extreme. Iar social media a alimentat această divizare. Această sminteală generalizată, de dimensiuni Biblice, în care fiecare de la Biden și Putin în jos, încearcă să îi explice celuilalt de ce el are dreptate, fără a asculta cu adevărat contraargumentele interlocutorului. Problema reală este că această divizare socială – acest extremist – este ostil democrației. În schimb, se potrivește mănușă unui sistem totalitar. La fel cum se potrivește și lipsa religiei. Și alienarea socială. După manual. Iar progresiștii, care astăzi ne conduc, nu prea sunt nici moderați, nici religioși, nici integrați social cu adevărat.

Mai putem redeveni moderați?

Singura soluție reală este să răspundem extremismului progresist cu moderație, nu cu extremism. Să ne întoarcem cu adevărat la valorile democrate. Să învingem această cleptocrație prin forța unei largi majorități de oameni moderați, care să militeze pentru reconfirmarea (în fapt, pentru reinstaurarea) forței dreptului. Și astfel liderii – formali și informali – să fie somați să își exercite puterea într-un mod legal. Iar una dintre condițiile necesare – dar nu suficiente – pentru ca acest demers să fie posibil este reinstaurarea libertății de exprimare. Presa trebuie să fie liberă să reclame excesele liderilor. În fapt, acesta este misiunea ei principală. Dacă nimic din starea actuală nu se schimbă, vom continua să jucăm în astfel de filme – de proastă calitate, ce-i drept -, până când totalitarismul informal în care trăim se va oficializa, și ne vom fi trezit în dictatură. Și după, Dumnezeu cu mila.

P.S. Lăsând la o parte tragediile umanitare reale la care asistăm astăzi – și pe care unii chiar le trăiesc – care ne îndurerează, este trist faptul că am devenit figuranți în filmul propriei noastre vieți.

P.P.S. Jacques Attali scria în cartea „Scurta istorie a viitorului”: „Nu Africa de mâine va semăna cu occidentul de astăzi, ci occidentul de mâine va semăna cu Africa de astăzi.”