Este noul papă progresist sau conservator? Nici una nici alta

O analiză a revistei Vox arata cum alegerea Papei Leo XIV, succesorul Papei Francisc, continuă linia deschisă și incluzivă trasată de predecesorul său, punând în evidență diferențele dintre abordările tradiționaliste și cele moderne în cadrul Bisericii Catolice. Autorul, Christian Paz, subliniază că etichetarea papei după standardele politice americane este o abordare greșită, având în vedere că Biserica se distinge printr-o viziune unică și de lungă durată asupra problemelor sociale, care depășește diviziunile politice efemere. Chiar dacă postările aparent atribuite Papei Leon al XIV-lea pe rețelele sociale și criticile sale la adresa politicilor interne ale administrației Trump atrag acum atenția, moștenirea Papei Francisc ar trebui să fie un avertisment împotriva tentației de a-i analiza pe papi printr-o lentilă politică de tip american, gen „progresist sau conservator?”.

Dacă ar exista o modalitate concisă de a descrie conducerea Bisericii Catolice de către Papa Francisc în ultimii 12 ani, aceasta s-ar putea rezuma cel mai bine prin trei cuvinte rostite chiar de el: „todos, todos, todos” – „toți, toți, toți”.

Acum, Papa Leon al XIV-lea, noul lider al Bisericii și primul papă american, a dat de înțeles că intenționează să continue pe aceeași cale. „Permiteți-mi să continui aceeași binecuvântare”, a spus el în primul său discurs public în calitate de pontif, făcând referire la ultimele rugăciuni pascale ale Papei Francisc. „Dumnezeu ne iubește. Dumnezeu îi iubește pe toți; răul nu va învinge. Suntem cu toții în mâinile lui Dumnezeu.”

Noul papă, cunoscut anterior ca Robert Francis Prevost, este format în tradiția augustiniană, are dublă cetățenie – inclusiv peruană (țară în care a lucrat mulți ani) – și se aliniază viziunii Papei Francisc asupra Bisericii. Și, la fel ca Francisc, va fi dificil de încadrat pe spectrul politic american.

Este conservator în ceea ce privește doctrina bisericească, dar progresist în chestiuni de justiție socială și grijă față de cei marginalizați.

Așadar, chiar dacă postările aparent atribuite Papei Leon al XIV-lea pe rețelele sociale și criticile sale la adresa politicilor interne ale administrației Trump atrag acum atenția, moștenirea Papei Francisc ar trebui să fie un avertisment împotriva tentației de a-i analiza pe papi printr-o lentilă politică de tip american, gen „liberal sau conservator?”.

Francisc, care a murit pe 21 aprilie la Vatican, a fost atât reformator, cât și tradiționalist. Nu a modificat doctrina bisericească, nu a schimbat radical învățăturile Bisericii și nu a zdruncinat fundamentele credinței catolice.

Catolicii cred în continuare într-un singur Dumnezeu în trei persoane divine, că Isus a murit și a înviat, și că păcatul există. Doar bărbații pot fi hirotoniți preoți, viața începe la concepție, iar credința se trăiește prin rugăciune și fapte bune.

Încercarea de a-l plasa pe Francisc sau pe Leon pe spectrul politic american este, în fond, o misiune zadarnică: termeni precum „liberal” și „conservator” au cu totul alte semnificații în cadrul Bisericii decât în afara ei.

În schimb, este mai util să realizăm cât de mult a schimbat Papa Francisc tonul și atitudinea Bisericii față de deschidere și grijă pentru cei mai puțin privilegiați — și cum a pregătit Biserica să continue în acea direcție după plecarea sa. Nu a fost nici liberal, nici conservator: A fost o punte către viitor care a făcut Biserica mai relevantă, fără a trăda învățăturile fundamentale ale acesteia.

Reexaminând papalitatea lui Francisc

Papalitatea Papei Francisc este un exemplu elocvent despre cât de neproductiv este să încercăm să încadram papii și Biserica pe spectrul politic dreapta-stânga, așa cum suntem obișnuiți în democrațiile occidentale.

Când a fost ales în 2013, Papa Francisc era oarecum un enigmă. Progresiștii se sfătuiau să nu se entuziasmeze prea mult, în timp ce conservatorii erau precauți în legătură cu cât de deschis va fi în privința schimbării prezenței publice a Bisericii și a învățăturilor sale sociale.

Înainte de a fi ales papă, el era descris ca fiind mai tradițional — nu atât de activist ca unii dintre colegii săi din America Latină, care îmbrățișaseră teologia eliberării progresiste și socialiste și interveniseră în dezvoltările politice din Argentina, de exemplu.

Papa Francisc era ortodox și „necompromis” în problemele legate de dreptul la viață (eutanasierea, pedeapsa cu moartea și avortul) și în privința rolului femeilor în Biserică, și pleda pentru ca clerul să adopte austeritatea și umilința. Cu toate acestea, era cunoscut pentru abordările sale neortodoxe în ministerul său: pledând pentru cei săraci și asupriți, și exprimând deschidere față de alte religii în Argentina. El va aduce această combinație de viziuni la papalitatea sa.

Deceniul următor va aduce puține schimbări în învățăturile teologice sau doctrinare ale Bisericii, dar totuși va părea ca și cum aceasta s-ar despărți dramatic de trecut. Această dualitate a existat parțial pentru că Papa Francisc a fost, esențial, atât conservator, cât și liberal, după standardele americane, în același timp, așa cum a argumentat scriitorul catolic James T. Keane în 2021.

Papa Francisc a fost împotriva avortului, critic față de teoria genului, s-a opus hirotonirii femeilor și căsătoriilor între persoane de același sex, dar, în același timp, a primit cu brațele deschise comunitatea LGBTQ, a criticat cu tărie capitalismul, a apărat fără rezerve imigranții, a fost împotriva pedepsei cu moartea și a militat pentru protecția mediului și grija față de planetă. Aceasta a fost modul în care Papa Francisc a funcționat ca o punte între tradiționalismul predecesorilor săi și o Biserică capabilă să îmbrățișeze modernitatea. Și acesta este și motivul pentru care a avut atât de mulți critici: a fost atât prea liberal și radical, cât și nu suficient de progresist sau îndrăzneț.

Papa Francisc a folosit învățăturile fundamentale ale Bisericii, care nu se schimbau, pentru a răspunde crizelor din secolul XXI și pentru a promova constant o abordare „și-și” în ceea ce privește problemele sociale, susținând învățăturile „conservatoare” în timp ce adăuga o concentrare mai mare pe problemele de justiție socială, care nu au fost tradițional asociate cu Biserica. Aceasta a fost abordarea pe care a adoptat-o atunci când a criticat consumerismul, capitalismul modern și „cultura aruncării”, de exemplu, folosind învățăturile Bisericii despre sfințenia vieții pentru a ataca drepturile la avort, a promova ecologismul și a critica economia neoliberă.

Niciuna dintre aceste probleme nu a necesitat schimbări dramatice în învățăturile religioase sau teologice ale Bisericii. Dar ele au implicat mutarea Bisericii dincolo de dezbaterile mai vechi — precum avortul, contracepția și căsătoria — și în alte dileme morale: economia, imigrarea, războiul și schimbările climatice. Și a vorbit deschis despre aceste dezbateri în public, așa cum a făcut atunci când a răspuns „Cine sunt eu să judec?” când a fost întrebat despre catolicii LGBTQ sau când a spus că își dorește ca iadul să fie „gol”.

Înainte ca Papa Leon să fie numit papă, existau speculații, având în vedere pe cine a numit Francisc cardinali, că succesorul său va fi și el non-european și mai puțin tradițional.

Așa cum Papa Francisc a arătat prin papalitatea sa, Biserica beneficiază de timpul necesar și de o perspectivă pe termen lung în abordarea problemelor sociale. El le-a reamintit catolicilor că preocuparea pentru săraci și asupriți trebuie să fie la fel de centrală în prezența Bisericii în lume ca oricare altă problemă tradițională din cultura războiului. Iar încercarea de a aplica papii și Biserica etichetele politice și seturile de convingeri pe care le folosim în America este o abordare inutilă.

Într-o eră în care lumea se confruntă cu crize complexe și interconectate — de la schimbările climatice și migrarea forțată, la inegalitățile economice și tensiunile politice — Biserica are rolul de a naviga cu înțelepciune între tradiție și nevoile contemporane ale omenirii. Francisc a înțeles că Biserica nu trebuie să se angajeze într-o politizare simplistă a învățăturilor sale, dar, în schimb, trebuie să adreseze realitățile lumii moderne printr-o prismă spirituală care depășește granițele ideologiilor politice.

Chiar dacă înfățișarea Bisericii poate fi interpretată în mod diferit în funcție de contextul geopolitic sau cultural, mesajul central al Papei Francisc rămâne acela de a oferi un exemplu de compasiune, umilință și unitate, în ciuda diferențelor. Aceasta nu înseamnă o abandonare a principiilor fundamentale ale Bisericii, ci o adaptare a acestora la realitățile contemporane, un apel la a privi dincolo de etichetele politice și de a înțelege că scopul suprem al Bisericii este de a ajuta umanitatea, fără a se pierde în disputele efemere ale politicii de zi cu zi.

Acesta este și motivul pentru care Papa Francisc a fost văzut de mulți ca o figură provocatoare și inovativă, care, deși a menținut învățăturile tradiționale ale Bisericii, a reușit totuși să adreseze unele dintre cele mai presante probleme ale lumii moderne, cum ar fi inegalitatea socială, discriminarea și ecologia. El a fost un papă care a ales să îndrepte Biserica către o cale de reformă graduală și de deschidere, în care iubirea și respectul față de toți oamenii să primeze, indiferent de pozițiile lor politice sau de statutul lor social.

Acum, cu numirea Papei Leo XIV, lumea așteaptă să vadă cum va continua această viziune, iar provocarea va fi de a menține echilibrul între continuitate și schimbare, între tradiție și modernitate. Indiferent de etichetele care vor fi atribuite succesorului lui Francisc, este clar că Biserica va rămâne un punct de reper în viața spirituală și morală a lumii, un far care oferă lumină într-o lume adesea tulburată de conflicte politice și sociale.

Christian Paz este senior reporter politic la Vox, unde acoperă activitatea Partidului Democrat. S-a alăturat publicației Vox în 2022, după ce a relatat despre politica națională și internațională pentru secțiunile de politică, afaceri globale și idei ale revistei The Atlantic, inclusiv despre rolul alegătorilor latino în alegerile din 2020.

sursă: Vox