Din nou Boeing ?!

Postat de pe 2 octombrie 2024

Autor: Cezar Osiceanu

Vrea nu vrea dar compania Boeing trebuie evident sa trimită in istorie celebrul sau cal de bătaie, Boeingul 737.
Comisia națională de control în domeniul transporturilor, celebra NTSB, nu cedează presiunilor politice de orice fel și șeful ei, Jennifer Homendy, a pus foarte clar lucrurile la punct prin declarația recentă în care a afirmat cu subiect și predicat ca FAA, Autoritatea Aeronautică Americană, nu se mișcă îndeajuns de rapid în problema pieselor neconforme descoperite pe sute de avioane Boeing 737
Problema , descoperită cu 6 luni în urmă, nu este una deloc ușoară pentru ca se referă la riscul cert și permanent de rupere sau blocare a comenzilor direcției. Situația a fost descoperită în urma unor anchete ale NTSB ca urmare a doua astfel de incidente petrecute cu avioane ale unor companii non americane în anul 2019.
Sistemul respectiv este produs tot de o firmă americană, Collins, și deși avusese anterior cele două cazuri, până la producerea unui incident asemănător dar de data aceasta cu un avion al companiei americane United Airlines, nu a fost verificat serios.
Sistemul este obligatoriu a funcționa corect în cazul apropierilor automate in condiții de vizibilitate redusă folosindu-se ILS Categoria III A. Ca să înțeleagă și cei care nu lucrează în aviație ce înseamnă minimele de operare in acest caz de apropiere le spunem ca la 30 de metri și cu o vizibilitate de doar 200 de metri pilotul trebuie să decidă dacă se continuă aterizarea sau se ratează. Până atunci cei doi piloți automați lucrează cu acest sistem pentru menținerea avionului pe direcția electronică furnizată de echipamentul ILS de la sol. Ori dacă pilotul observă o deviație de la această direcție, cauzată de defectarea sistemului respectiv de ghidaj al direcției avionului, el trebuie obligatoriu să rateze fără discuții.
Ca atare, în urma verificărilor s-a constatat ca doar treisutecinzecisitrei, 353, de astfel de piese produse de Collins și care echipau avioane Boeing 737 NG și MAX, nu corespundeau!!!
Ca să fie tacâmul complet, șeful NTSB a precizat și ca se suspectează încă 271 de avioane ale unor companii din afara USA ca ar avea aceeași problemă.
Doar ca cei de la NTSB nu dorm in papuci și dacă au văzut ca FAA trage de timp ca fotbaliștii cu măsurile de rezolvare ce trebuiau impuse companiei Boeing, a trimis o scrisoare deschisă clară și fără echivoc.
Așa ca volens nolens Boeing a trebuit să cârpească din nou calul de bătaie cu un plan de înlocuire la cele 353 de avioane răspândite prin toată America și restul lumii!
Ca așa e în tenis, vorba marelui Toma Caragiu!


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background