Deputatul Adrian Axinia, vicepreședinte AUR: “Dumnezeu i-a dat doamnei Ramona Chiriac mintea cea de pe urmă și s-a lepădat de lista PSD-PNL!”

Postat de pe 22 martie 2024

Una dintre multele anomalii politice care înconjoară Partidul Comasat Român – PSD și PNL a luat astăzi sfârșit. Cea care ar fi trebuit să le deschidă lista la alegerile europarlamentare a decis să se retragă.

Dumnezeu i-a dat doamnei Ramona Chiriac mintea cea de pe urmă și a înțeles că nu poate, ca reprezentant oficial al Comisiei Europene în România, să fie și candidat pe listele unei coaliții odioase. Este o decizie care pune capăt unei situații de conflict de interese în care s-ar fi găsit doamna Ramona Chiriac, o situație asupra căreia am sesizat Comisia Europeană printr-o scrisoare pe care am transmis-o în urmă cu o săptămână. O felicit pe doamna Chiriac pentru cea mai inteligentă alegere a carierei sale! Probabil a realizat și domnia sa că lista pe care PSD și PNL o propun pentru alegerile europarlamentare este o insultă la adresa românilor.

Nu poți, dacă te respecți, să fii pe aceeași listă cu hoțul Virgil Popescu, cu Mara Mareș, prințesa cartofilor, cu Mihai Tudose, cel care hărțuia consiliere la Bruxelles, cu candidații impuși de Ursula von der Leyen – Siegfried Mureșan și Adina Vălean, sau cu dinozaurii politici aflați pe cale de dispariție Vasile Blaga, Gheorghe Falcă sau Dan Nica. Văzând lista Partidului Comasat Român ne este clar tuturor că, pe lângă sesizarea făcută de AUR la Comisia Europeană, doamna a preferat să nu se asocieze cu tot felul de personaje de tristă amintire ale politicii românești.

O săptămână i-a fost necesară doamnei Ramona Chiriac în cocioaba Partidului Unic și a realizat că putregaiul din aceste partide este ireversibil și a preferat să nu se compromită stând la aceeași masă cu cei care au distrus România timp de 34 de ani. Din informațiile care au apărut, PSD-ul lui Marcel Ciolacu a acționat la fel ca și PSD-ul lui Dragnea, Ponta sau Năstase. I-a cerut să se înscrie în partid la schimb cu un post de Comisar în viitoarea legislatură.

Practic, au început să tranzacționeze posturile de la nivelul Uniunii Europene înainte să ajungă acolo încă o dată.

Însă, doamna Chiriac a realizat imediat că nu își poate asuma orice fel de viitor cu un trecut catastrofal al partidului și răul provocat de PSD în România în ultimii ani.Iată că, treptat, încep și candidații să fugă de PSD și PNL!


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background