Decizia halucinantă a magistraților de la CAB în cazul Pantelimon – legătura cu colderiștii
Postat de Gold FM Radio pe 21 august 2024
Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei” de la Radio Gold FM, jurnalista Iosefina Pascal a comentat decizia magistraților de la Curtea de Apel București în cazul doctorițelor criminale de la Spitalul Sf. Pantelimon.
Aceiași oameni care-i criticau foarte dur pe judecători, contestându-le nivelul de pregătire și expertiza pentru că au decis arestarea doctorițelor de la Pantelimon pe suspiciunea rezonabilă că au comis fapte ce se încadrează la omor calificat, vin astăzi și îi laudă pe cei de la CAB, care au decis punerea în libertate a inculpatelor, fără aplicarea vreunei măsuri preventive, decizia fiind definitivă. Completul a fost format din judecătorii Cristian Dumitru (președinte) și Adina Adriana Radu. Așadar, justiția este bună sau rea, în funcție de interesele fiecăruia.
Se pare că Dumitru Cristian a cerut să se recuze, deci să nu judece contestația doctorițelor la măsura arestului preventiv, în urmă cu doar câteva zile înainte de pronunțarea deciziei. Cererea judecătorului a fost respinsă. Cealaltă doamnă din completul de judecată, Adina Adriana Radu, nu este străină de anumite dosare controversate, având un lung istoric de grațieri și condamnări incorecte, dictate de interesele politice ale vremurilor. Grav este că doctorițele suspecte de la Pantelimon se pot întoarce la locul de muncă sau pot fugi din țară pentru a scăpa de proces, ceea ce ar prelungi și mai mult conflictul de la spital (unele cadre medicale fiind puse la zid pentru că au colaborat cu autoritățile și au demascat ororile din instituția spitalicească) și ar afecta în mod direct pacienții.
În țările civilizate, alți medici ATI-iști, bănuiți că ar fi comis fapte similare, au fost ținuți în arest, arest la domiciliu sau în control judiciar pe toată perioada procesului. Numai în România se promovează ideea că ar fi atacată toată breasla medicilor prin arestul „doamnelor cu coasa” de la Pantelimon. Se încearcă o convingere a populației că medicii sunt intangibili, fiind protejați de anumite grupuri de interese din zona medicală și politică.
Adevărul despre vrăjeala cu auditul!
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila s-a sustras de la răspunderea pe care o avea atât în urma efectelor adverse cauzate de vaccinul BCG asupra copiilor, cât și în urma scandalului de la Pantelimon, solicitând analiza unor organisme autorizate în domeniul sănătății, venite din afara. Legea din România, însă, nu prevede ca spitalele să poată fi obligate să facă un astfel de audit. Mai mult decât atât, există o anchetă penală în plină desfășurare, ceea ce înseamnă că documentele relevante pentru cauza anchetată se află la Parchet. Rafila ține în continuare secret ordinul de ministru prin care a înființat așa-zisul Corp de control pentru Pantelimon, iar raportul acestuia este tot secretizat.
Acest audit ilegal ar trebui făcut de către Societatea Europeană de Anestezie și Terapie Intensivă și Societatea Mondială a Medicilor Anesteziști și de Terapie Intensivă. La Societatea Europeană de Anestezie și Terapie Intensivă, membru de onoare pe viață ales este Bubenek, cel care s-a antepronunțat spunând că aceste doctorițe de la Pantelimon sunt nevinovate. Așadar, Bubenek este în conflict de interese. La Societatea Mondială de ATI directoare este șefa ATI de la C.C. Iliescu, institutul unde lucrează și Bubenek. Cât de obiectiv poate fi auditul cerut, în condițiile date?
Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.