Dan Tanasă (AUR): ”Instituțiile statului, făcute preș în fața coaliției PSD și PNL!”

Postat de pe 12 martie 2024

În urmă cu aproape 3 săptămâni AUR semnala un fapt extrem de grav: un judecător al Curții Constituționale, doamna Mihaela Ciochină, participa la consultări privind comasarea alegerilor la Cotroceni alături de reprezentanți ai PSD și PNL. Atunci s-a pus batista pe țambal de către toți deontologii care roiesc în jurul coaliției de guvernare și nu s-a făcut absolut nimic. Era doar primul pas al pregătirii dezastrului constituțional pe care PSD și PNL, Ciolacu și Ciucă, urmau să îl înfăptuiască pentru a se menține la putere.

Astăzi, de nicăieri, fără ca măcar să aibă decența să se ascundă în spatele ușilor închise, doi judecători CCR au fost fotografiați în timp ce ieșeau din biroul președintelui PSD al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, urmați îndeaproape de senatorul PSD Robert Cazanciuc. Este vorba despre nimeni alții decât fostul consilier al lui Ion Iliescu, judecătorul Marian Enache (președintele CCR), și fosta senatoare PNL ajunsă judecător al CCR, Iuliana Scântei.

Ce au căutat doi judecători constituționali în biroul liderului PSD Simonis împreună cu un senator PSD?

Îi solicităm președintelui Curții Constituționale, Marian Enache, să explice de urgență public ce a căutat în birourile liderilor PSD la doar câteva zile după ce Guvernul a dat ordonanța de urgență prin care a comasat alegerile! Nu am văzut din partea CCR vreo poziție prin care să acuze modul complet neconstituțional și antidemocratic în care puterea actuală a acționat.

Astăzi, deputații ar fi trebuit să lucreze, însă Alfred Simonis a decis să le dea liber! De ce? Iată că avem și răspunsul: nu trebuia nimeni să fie în Parlament să vadă cum cei doi judecători ai CCR participa la ședințe secrete cu liderii coaliției. Tocmai cei care ar trebui să se pronunțe dacă alegerile comasate sunt constituționale, asta dacă Avocatul Poporului va sesiza ordonanța la Curtea Constituțională așa cum i-am cerut!

Pas cu pas, PSD și PNL împreună cu instituțiile în care și-au numit toți aghiotanții politici, se pregătesc pentru o mare fraudare a alegerilor din acest an!


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background