Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR: „Un congres al ipocriziei”

Postat de pe 4 martie 2024

Conform lui Nicolae Ciucă, proaspăt desemnat mare vizir al Imperiului PSD-ist, Bucureștiul va deveni epicentrul politic al Europei săptămâna aceasta.

Cum așa? PNL, aflat la un singur pas distanță de dispariția de pe scena politică românească, organizează cu mare fast congresul PPE, invitând în capitală o suită de șefi și comisari europeni pentru a se uimi și ei, cel mai probabil, de alianța împotriva naturii PSD-PNL.

Cetățenii români vor fi cu adevărat bucuroși să audă că pe pământul lor vor călca celebrități precum Ursula von der Leyen, cea dătătoare de Pfizer, sau Manfred Weber, unul dintre cei care a îndepărtat Partidul Popular European de la valorile sale conservatoare.

Toată crema birocrației europene în același loc, pregătită să ne ofere un spectacol grotesc al democrației de rit nou.La invitația PNL, liderii europeni vin să vadă uniunea dintre PSD și PNL, dintre socialiști și liberali, așa cum a fost ea visată de la Bruxelles.

Nu o să fie prietenii noștri europeni prea interesați de comasări, de încălcări ale Constituției, de faptul că noul Partid Comasat Român calcă în picioare toate normele democratice în cursa lui pentru a acapara toată puterea în stat.

Nu, ei sunt aici să se distreze, pe banii noștri.

Invitații se vor aplauda unul pe celălalt, vor bea vinuri scumpe de mii de euro și vor sughița și ceva despre apărarea democrației, așa cum numai niște socialiști de caviar ar putea să o facă. Probabil vor avertiza și cetățenii despre pericolul extremismului, în timp ce vor fi escortați de paznici înarmați, de frica propriilor votanți.

Totul în numele nostru, dar fără voia noastră.

Lăsând gluma la o parte, congresul PPE de săptămâna aceasta, organizat de către un PNL care încalcă în mod voit Constituția țării, ar trebui să deschidă ochii românilor în ceea ce privește calitatea îndoielnică a politicienilor care îi reprezintă în Parlamentul European.

Ăștia ne sunt liderii, niște birocrați ipocriți care apără democrația doar atunci când prietenii lor au de câștigat.

Și, de aceea, este atât de important să mergem să votăm pe 9 iunie, pentru că avem șansa unică să îi trimitem la coșul de gunoi al istoriei.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background