Cele 5 elemente ale chipului și rolul lor în relațiile noastre amoroase
Postat de Gold FM Radio pe 5 aprilie 2022
Autor: Adrian Lambru
Fizionomistul Ciprian Cucu a declarat în cadrul emisiunii „Golden Hour”, de la GOLD FM, că: „Aceste elemente ale chipului sunt un cumul de trăsături despre care s-a observat că ne pot spune ceva despre fiecare în parte. Aceste elemente sunt apa, lemnul, focul, pământul și metalul, iar oamenii pot avea două sau trei astfel de elemente pe chip”.
Aceste elemente ne pot influența foarte mult destinul, potrivit fizionomistului. Cu unul dintre ele ne naștem, iar încă unul sau două ni le dezvoltăm pe parcursul vieții, în funcție de vârstă și experiențe. „Aceste elemente ne pot indica felul cum iubește o persoană și care sunt emoțiile sale predominante după care își ghidează viața” – a adăugat Ciprian Cucu.
APA
Elementul apei este specific persoanelor care au o frunte mai largă, cu urechi mai pronunțate, păr mai des sau o bărbie mai proeminentă. Emoția predominantă pentru acest element este teama.
„Acesta ar fi reversul negativ, pentru că fiecare emoție are și un revers pozitiv” – spune fizionomistul. „Reversul pozitiv pentru cei cu elementul apă este reprezentat de înțelepciune, cunoaștere și curaj”. Într-o relație amoroasă, aceștia ar intra de teama de a nu rămâne singuri, iar teama aceasta s-ar putea regăsi pe tot parcursul relației.
LEMN
Oameni ce prezintă acest element pe chip au repezentative niște sprâncene joase și mai groase, o mandibulă foarte bine definită, pătrățoasă și de obicei au o privire pătrunzătoare. „Emoția elementului lemn este furia, iar partea pozitivă a lor este pasiunea” – susține Ciprian Cucu.
„Furia poate naște o pasiune, iar ei au tot timpul un scop, chiar și în relațiile de dragoste”. Oamenii cu elemntul lemn se bagă într-o astfel de relație doar dacă au un scop bine definit, chiar dacă este vorba de partea materială, de potențialul partenerului, de realizarea unei familii sau oricare ar fi scopul persoanei în cauză.
FOC
Elemntul foc s-ar regăsi la persoanele cu sprâncene arcuite, buzele ascuțite de tip „M”, ochii, de asemenea, ascuțiți și o privire mult mai vie. De obicei, acești oameni pot fi roșcați din naștere sau pot avea pistrui. „Ceea ce îi reprezintă pe acești oameni este entuziasmul, sunt oameni care tot timpul au viață în ei și debordează de energie” – spune fizionomistul.
Oamenii cu elementul foc ar începe o relație nu neapărat pentru că ar iubi o persoană. Aceștia s-ar întrăgosti, ar fi atrași de ideea de iubire. „Problema aici e că relațiile care încep ca un foc, tot ca focul se vor stinge dacă nu este alimentat mereu și cum trebuie” – este de părere Ciprian Cucu. „Focul este singurul element care trebuie susținut continuu”.
PĂMÂNT
Despre persoanele cu elemental pământ reprezentat pe chip aflăm de la Ciprian Cucu că ar avea trăsături mult mai cârnoase, obrajii, buzele, iar de obicei sunt mai mici de statură și ar părea mai tot timpul tineri la chip. Fizionomistul spune despre acești oameni că: „Ei nu pot să stea dacă nu au o relație. Ei simt să depindă de cineva”.
„Oricât de rău ar fi în relația respectivă, aceste persoane nu renunță. Merg pe premisa că mai bine cu rău decât fără rău. Pământul nu se desparte decât dacă există un cutremur destul de mare cât să-l despartă” – a adăugat Ciprian Cucu. Aici poate interveni și partea pozitivă de afecțiune, de grijă pentru partener, însă dacă partenerul este unul profitor, s-ar poate trece în latura cealaltă.
METAL
Trăsăturile aerisite ale unui chip ar fi cele specifice acestui element. Acești oameni pot avea un spațiu generos între sprâncene și ochi, un nas lung, pomeți proeminenți, iar de obicei sunt mai palizi la chip și pot avea un aer mai special, ușor inabordabil. „Ceea ce caută acești oameni cu metal într-o relație amoroasă este partenerul perfect” – subliniază fizionomistul.
„Ori au o relație cu un partener perfect, ori nu mai au deloc. Elementul metal tinde să fie cel mai sunguratic” – a mai spus Ciprian Cucu. Pentru acest element, într-o relație totul ar trebui să meargă ideal, iar de obicei ei sunt cei care conduc relația respectivă. Partea negativă este că nu ar fi suavi la vorbă, nu ar drăgăstoși, iar asta ar putea afecta relația și partenerul.
Emisiunea “Golden Hour”, moderată de Jessie, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 18. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagia de Facebook Radio Gold FM România.