Cea mai proastă strategie de campanie din ultimul deceniu

Postat de pe 20 martie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

Cătălin Cîrstoiu, actualul manager al Spitalului Universitar din București, va fi candidatul susținut de PSD și PNL pentru PMB. Fiu de fost primar, prefect, și mai apoi deputat PD trecut la PSD, Cîrstoiu este și finul fostului președinte Traian Băsescu. În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei” de la Radio Gold FM, jurnalista Iosefina Pascal a analizat strategiile de la București.

Jurnalista Iosefina Pascal a remarcat că a ajuns o modă sau o rețetă la PSD să se lanseze candidați din lumea medicală, pentru că și acum câțiva ani ar fi vrut să-l propună pe Streinu-Cercel la primăria Sectorului 1 al capitalei. Următorul pas va fi propunerea lui Alexandru Rafila pe lista de europarlamentare. „Este cea mai proastă strategie pe care am văzut-o vreodată, având în vedere contextul actual. Să vii la 4 ani de la pandemie, 4 ani în care multe personalități din domeniul academic și medical s-au compromis spunând tot felul de aberații în spațiul public, cu o propunere exact din aceste categorii nu este o alegere inspirată”, a evidențiat Iosefina Pascal. La fel de neinspirată este și candidatura lui Rafila la europarlamentare, având în vedere cât de servil a fost în pandemie față de UE. Pe lângă candidații slabi, a început și competiția lozincilor penibile, de tipul: „Împreună vindecăm Bucureștiul!”.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background