Ce stil de viață au avut bătrânii cu memorie de fier?

Postat de pe 30 aprilie 2024

Autor: Marius Ghilezan

Ce stil de viață au avut bătrânii cu memorie de fier? Noi cercetări explorează de ce unii octogenari au amintiri excepționale. Mai mulți experți sunt mirați cum se păstrează nealterată scoarța albă la unii bătrâni, deși mai fumează încă și nu duc o viață restrictivă.

De cel puțin un deceniu, oamenii de știință au studiat un grup reprezentantiv de oameni pe care îi numesc „super-ageri.” Deși acești indivizi au peste 80 de ani, dețin o memorie comparabilă cu a unei persoane de 20-30 de ani.

O lucrare publicată luni în Journal of Neuroscience despre rezistența la îmbătrânire a scoarței albe din creier la unele persoane în vârstă, încearcă să explice fenomenul și cauzele bunei memorii a ceea ce numesc ei super-vârstnici. Principala concluzie a studiului este că procesul de atrofiere a creierului este mult mai redusă la acești indivizi  decât a colegilor de generație.

Cercetarea a fost efectuată pe 119 octogenari din Spania: 64 de super-vârstnici și 55 de adulți cu memorie normală la vârsta lor. Participanții au completat mai multe teste, care le-au evaluat memoria, abilitățile motorii și verbale. Li s-au scanat creierele și li s-au făcut analize de sânge. Aceștia au răspuns la un set de întrebări legate de stilul lor de viață și comportamentele sociale.

citește și: Manual de campanie electorală cu elemente de New Media

Oamenii de știință au descoperit că super-agerii aveau mai multă substanță cenușie, în special în hipocamp, situat în lobului temporal și cortexul cerebral. Atât cei super-vârstnici, cât și grupul de control au prezentat semne minime ale bolii Alzheimer în creierul lor.

Cei cu memorie de fier se mișcă mult mai rapid

„Prezența scăzută a markerilor Alzheimer la cele două grupe, cu diferențe diferențe cognitive izbitoare, demonstrează că există o adevărată rezistență la procesul de îmbătrânire a creierului unor persoane,” a explicat dr. Bryan Strange, profesor de neuroștiințe la Universitatea Politehnică din Madrid, care a condus studiile, conform the New York Times.

Aceste descoperiri sunt susținute de cercetările dr. Rogalski de la Universitatea Northwestern, făcute ani de zile, despre procesul de întârziere a atrofierii funcțiilor cognitive ale unor persoane vârstnice. Profesorul american susține că aceste cazuri sunt rare, mai puțin de 10 % din totalul bătrânilor.

Experții nu știu cum devine cineva un super-ager. Super-vârstinicii au mărturisit că nu fac mai multe exerciții decât cei de vârsta lor, dar au fost mai activi la vârsta mijlocie. Ei sunt sănătoși mintal.

Grupul a fost supus unor teste legate de tensiunea arterială, metabolismul glucozei și mobilitate. Constatarea cercetătorilor e că se mișcă mult mai bine decât alții.

Unii fumează și la 80 de ani

Dr. Strange a remarcat o mulțime de asemănări între super-ageri și cei obișnuiți. Nu au existat diferențe între grupuri, în ceea ce privește dieta avută în timpul vieții, numărul orelor de somn, mediul lor profesional sau consumul de alcool și tutun.

Tot o surpriză a fost comportamentul super-agerilor din Chicago. Unii făceau exerciții regulate, dar alții nu făceau niciodată; unii au urmat o dietă mediteraneană, alții au trăit din rețetele TV; iar câţiva dintre ei încă mai fumau ţigări.

Profesorul american a remarcat că toți acești super-vârstnici din nordul SUA au avut relații sociale puternice.

Dr. Harrison, un colaborator al lui Rogalski, este de părere că super-agerii au un fel de predispoziție genetică la rezistența împotriva îmbătrânirii creierului.

Deși nu există o rețetă pentru a avea la bătrânețe o memorie de fier, oamenii de știință știu că, în general, a mânca sănătos, a rămâne activ fizic, a dormi suficient și a menține conexiunile sociale sunt importante pentru îmbătrânirea sănătoasă a creierului, este concluzia articolului din ziarul american.

sursă: newstand.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background