Cazurile de violență se vor acutiza din cauza tensiunii la care sunt supuși cetățenii

Postat de pe 10 august 2022

Autor: Oana-Medeea Groza

Ediția din data de 10 august a emisiunii „Scamatoriile Iosefinei”, moderată de Iosefina Pascal, a avut ca subiect principal masacrul din Bascov, problemele mintale și diversiunea media.

„Un cetățean a omorât 5 membri ai familiei sale: pe socrii, pe cumnat, pe soție și pe copila de 6 ani. Cadavrele au fost găsite de soțul femeii care a fost omorâtă, care era medic, dânsa fiind asistentă. Cel care i-a omorât a fost luat acasă pe semnătură, pentru că era internat la un spital de psihiatrie, și familia și-a asumat îngrijirea sa”, este contextul pe care îl oferă Iosefina Pascal.

„Acum câțiva ani, au mai fost situații în care, spre exemplu, tot un cetățean internat la spitalul de psihiatrie a dat foc unității în care se afla. Un altul și-a omorât colegii de cameră, înjunghiindu-i cu perfuzorul. S-au întâmplat lucruri îngrozitoare, dar starea deplorabilă din spitalele de psihiatrie nu va fi rezolvată prea curând. Din ce în ce mai multe persoane dezvoltă tot felul de tulburări pe fondul izolării sociale, pe fondul restricțiilor, pe fondul sărăciei, crizei alimentare și a tuturor lucrurilor care se întâmplă în jur și duc la stres, panică, frică, afirmă jurnalista.

Penuria și grija zilei de mâine naște monștri

„Există șansa ca această stare de stres, de nesiguranță, de teroare, să se reflecte și în acte de violență. O să vedem din ce în ce mai multe tulburări sociale din cauza acestui lucru, pentru că, în România, mersul la psiholog este asociat cu a fi nebun. La noi nu există cultul acesta al îngrijirii psihice, iar medicii tratează situațiile de acest tip în șabloane și tratează totul superficial”, subliniază Iosefina un adevăr trist care caracterizează societatea noastră.

„Încerc să arăt că această tensiune, această stare conflictuală latentă se activează din cauza acestor factori cu care ne confruntăm zi de zi: prețuri mari, nesiguranța traiului sau lipsa unui loc de muncă” este semnalul de alarmă pe care îl trage Iosefina.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background