Externe
Page: 61
Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a declarat că populația insulei ar alege Danemarca în detrimentul Statelor Unite, dacă ar fi pusă în fața unei astfel de opțiuni „aici și acum”. Afirmația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă comune cu premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, la Copenhaga. Declarația reprezintă cea mai fermă poziție exprimată până […]
China a încheiat 2025 cu un nou excedent comercial record, în pofida dificultăţilor provocate de taxele vamale americane, care au lovit comerţul global, transmit agențiile DPA şi Reuters, citate de Agerpres. Anul trecut, exporturile au crescut în ritm anual cu 5,5%, la aproximativ 3.800 miliarde de dolari, în timp ce importurile s-au menţinut stabile, la […]
O relatare din interior a reaprins dezbaterea privind standardele culinare de la Casa Albă. Potrivit jurnaliștilor familiarizați cu rutina prezidențială, mâncarea servită acolo este adesea sub așteptări, scrie Mashed. Într-un episod din noiembrie 2025 al podcastului Inside Trump’s Head, jurnaliștii au discutat preferințele culinare ale lui Donald Trump. Trump este descris ca preferând fast-food-ul, burgerii […]
Comandantul-șef al Forțele Armate ale Ucrainei, Aleksandr Sîrski, a prezentat bilanțul ultimului an de război, afirmând că armata ucraineană a reușit să împiedice orice străpungere critică a forțelor ruse și să zădărnicească planurile Moscovei de a încheia conflictul printr-o înfrângere a Ucrainei. Potrivit lui Sîrski, Rusia intenționa să ocupe complet regiunile Donețk, Lugansk și Zaporojie, […]
În Camera Reprezentanților a Statelor Unite a fost introdus un proiect de lege privind anexarea Groenlandei și acordarea statutului de stat al acesteia. Documentul autorizează președintele să anexeze sau să cumpere Groenlanda de la Danemarca, pentru a controla zona Arctică, relatează Gândul. În Statele Unite a fost introdusă o inițiativă legislativă în Camera Reprezentanților, care este […]
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat introducerea unor taxe vamale suplimentare de 25% împotriva tuturor statelor care desfășoară afaceri cu Iran. Măsura se aplică „începând de astăzi” și vizează toate operațiunile comerciale pe care aceste țări le realizează cu Statele Unite. „Orice țară care face afaceri cu Republica Islamică Iran va plăti o taxă de […]
Autoritățile iraniene au anunțat instituirea a trei zile de doliu național, în urma morții mai multor persoane în timpul a ceea ce Teheranul numește „rezistența națională împotriva Statelor Unite și Israelului”. Guvernul iranian a precizat că doliul este declarat „în memoria martirilor căzuți în cursul rezistenței naționale”. Potrivit televiziunii publice IRIB, în urma violențelor din […]
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a prezentat drept președinte interimar al Venezuelei, după ce a publicat pe rețeaua sa de socializare, Truth Social, o imagine în stil „Wikipedia”, cu fotografia sa și o scurtă biografie. Pe imagine se menționează că Trump este atât cel de-al 45-lea și al 47-lea președinte al SUA, cât și președinte […]
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că Iranul „începe” să depășească liniile roșii ale Washingtonului, invocând informații despre moartea unor civili în timpul reprimării violente a protestelor antiguvernamentale și avertizând că orice atac asupra intereselor americane va fi întâmpinat cu o forță copleșitoare. Declarațiile vin în contextul în care administrația sa analizează ceea ce Trump […]
Președintele SUA, Donald Trump, a distribuit duminică un mesaj de pe rețelele de socializare care sugera că secretarul de stat american Marco Rubio, născut din părinți imigranți cubanezi, ar trebui să devină următorul lider al Cubei, transmite France Presse. sursă: flux24.ro