Externe
Page: 15
Implementarea completă a noului sistem european de control al intrărilor și ieșirilor (Entry/Exit System – EES) a fost amânată până în septembrie 2026, pe fondul temerilor privind posibile blocaje majore în timpul sezonului estival, a confirmat Comisia Europeană, transmite Euronews. Inițial, sistemul urma să devină pe deplin operațional în aprilie 2026, însă autoritățile europene au decis […]
După decenii de interdicții și ecologie militanta, dezbaterea privind armele nucleare revine brutal în centrul politicii germane. Războiul din Ucraina, arsenalul nuclear al Rusiei și revenirea lui Donald Trump la Casa Albă au zdruncinat una dintre dogmele fundamentale ale Germaniei postbelice: convingerea că securitatea poate fi garantată fără putere militară reală, scrie Stern. Astăzi, nu doar […]
În Germania, un val de voci din cadrul SPD, inclusiv din cercurile tradițional pro-Kiev, pledează pentru reluarea negocierilor cu Kremlinul, la patru ani de la începutul războiului din Ucraina. Criticând tăcerea diplomatică și neimplicarea Europei în marile negocieri, aceștia pun presiune pe cancelarului Friedrich Merz să exploreze opțiuni de dialog direct cu Vladimir Putin, revenind […]
Președintele Statele Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat sâmbătă că India va începe să achiziționeze petrol venezuelean în locul celui provenit din Iran, într-un pas pe care l-a descris ca parte dintr-un acord deja conturat între Washington și New Delhi privind sursele de energie. „India vine și va cumpăra petrol venezuelean, în loc să-l […]
Autoritățile din Iran au anunțat oficial că forțele armate ale statelor din Uniunea Europeană, inclusiv armata germană – Bundeswehr – sunt considerate „organizații teroriste”. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, ca răspuns direct la decizia UE de a include Corpul Gardienilor Revoluției Islamice pe lista organizațiilor teroriste. Uniunea Europeană a […]
În timp ce pe mese trona un pui în sos frantuzesc fin și păstârnac copt cu vanilie, liderii Europei au avut de digerat ceva mult mai amar: amenințările lui Trump și obsesia sa pentru Groenlanda. Aceștia s-au reunit la Bruxelles la o cină de urgență pentru a analiza deteriorarea rapidă a relațiilor cu Statele Unite. […]
În Danemarca, copiii cu vârste între 6 și 16 ani au, săptămânal, o oră specială, pe care nu o vei găsi în niciun manual – ora bunătății. Se numește „klassens tid”, adică „timpul clasei”. Fără note sau teste – doar comunicare deschisă. Copiii se așază împreună, își împărtășesc trăirile și învață să rezolve micile dificultăți […]
După decenii în care figura printre cele mai prospere state europene, Franța a trecut sub media Uniunii Europene în ceea ce privește PIB-ul pe locuitor. Decalajul, acumulat treptat de-a lungul ultimelor zece ani, s-a accentuat în ultima decadă, punând sub semnul întrebării nivelul de trai real al francezilor comparativ cu vecinii europeni. Analiza din Le Figaro indică […]
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat că organizația se confruntă cu un risc iminent de colaps financiar, din cauza cotizațiilor neachitate de statele membre și a unor reguli bugetare considerate depășite. Potrivit unei scrisori adresate ambasadorilor și consultate de Reuters, Guterres susține că situația financiară a ONU se deteriorează rapid și ar putea deveni […]
Kremlinul a confirmat oficial că Rusia a acceptat să se abțină de la lovituri asupra Ucrainei până la data de 1 februarie, în urma unei solicitări personale formulate de președintele Statelor Unite, Donald Trump. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov. „Președintele Trump i-a adresat o cerere personală președintelui […]