Carnavalul mediatic Kursk – 2024 – în locul uneia dintre cele mai mari bătălii din cel de-al doilea război mondial

Autor: Marius Ghilezan

Kursk 2024, locul în care s-a dat cea mai mare bătălie de tancuri din istoria umanității, în vara anului 1943, a devenit cu grație occidentală, azi, un bâlci mediatic. Se anunță ici pe colo că a mai fost aruncat în aer un tanc Cobra, produs de Otokar, firmă ce trebuia să facă o fabrică de autobuze lângă București, că o serie de drone au mai picurat roua dimineții și invincibilii mercenari americani sunt pe tot terenul. Adică, pe o sută de km pătrați, suprafața dintre București-Ploiești, cu o bandă de 20 km lățime.

Dacă la începutul marii debarcări de operetă din Kursk, presa mainstream vorbea despre o brigadă de soldați ucrainieni – între 800-4000 de soldați – azi, se vântură cifre de opt ori mai mari. Nimeni nu face proba veridicității, astfel încât Maestrul Cristoiu a dat verdictul de mare cacealma.

Lumea cu neuronii „necriptați” de tescovina propagandistă își mai aduce aminte de marile invazii americane din Irak, transmise live de CNN. Azi, mucles ceaceas. Nimicul nu se bucură de broadcasting. Totul se desfășoară sub obroc.

Organizatorii celui mai mare carnaval mediatic al verii au ales Kursk, nu pentru că ar fi un teritoriu la 110 km de granița cu Ucraina, în inima Rusiei, ci pentru valoarea simbolică a acestui ținut, un fel de bătălia de la Călugăreni, pe stil nou.

Cea mai mare bătălie de tancuri din istoria umanității

Kursk -1943 a fost cea mai mare bătălie de tancuri din istoria umanității. S-a desfășurat în vara anului 1993, în acest loc, folosit de figuranții de la putere din Kiev, în acord cu Washingtonul. N-o fi purces la drum, așa de nebuni, ostașii lui Zelenski!

În primăvara anului 1943, Adolf Hitler pregătea un atac de forță împotriva Armatei Roșii. Partea ce-a mai rămas din Wermacht, din gloria de altădată, după înfricoșătoarea capitulare de la Stalingrad, era pregătită să lupte cu soldații sovietici. Fuhrerul a tot amânat pentru a strânge cât mai multe Panzeruri din Europa, Leopardurile de azi. Când s-au strâns 6.000 de bucăți a dat semnalul de începere a luptei. Similar debarcării de azi a ostașilor Pentagonului prin bazele americane din Europa, tocmai debarcaseră aliații pe plajele siciliene. Era un front neașteptat.

Germanii au încercat o mică ofensivă în sudul Kursk-ului, în iulie 1943, cunoscută sub numele de Operațiunea Roland, dar nu au reușit să încalece puterea Armatei Roșii și s-au retras după câteva zile.

În august 1943, la Kursk s-a dat cea mai mare bătălie din cel de-al doilea război mondial. Nemții, sprijiniți de români, declanșaseră deja Operațiunea Barbarossa. N-au trecut iarna la Stalingrad. Hitler dispunea de 470.000 de soldați combatanți. După ce forțele Armatei Roșii au fost mutate de la Harkov spre Belgorod, Fuhrerul a dispus un atac surpriză cu diviziile de Panzeruri. De teama că nu reușește, a tot amânat pentru aducerea de noi forțe. Generalii au cerut anularea operațiunii, având informații că sovieticii erau bine pregătiți. În contextul în care victoriile din Europa întârziau, Hitler a vrut să dea o lovitură simbolică. Dispunea de aproximativ 777.000 de oameni, 2.451 de tancuri și tunuri de asalt (70% din armura germană de pe Frontul de Est) și 7.417 de tunuri și mortiere, scrie ww2b.com. Consultându-se cu generalii săi din prima linie și cu ofițerii superiori ai Statului Major General, Stalin a preluat ideea lui Gheorghi Jukov, comandantul Armatei Roșii, de a lăsa Wermachtul să atace, atrăgând diviziile de tancuri în capcană. Practic, au lăsat nemților inițiativa. Ei au decis să lase inamicul să atace. Întârzierea deciziei lui Hitler de două luni i-as fost fatală. Timpul i-a permis Armatei Roșii să se pregătească temeinic.

Sovieticii au angajat peste 300.000 de civili (jumătate femei) pentru a săpa șanțuri de apărare, pentru a monta câmpuri de mine, garduri de sârmă ghimpată, dispozitive antitanc, buncăre pentru mitraliere. Au avut 703.000 de soldați și peste un milion de mine.

Încă din iarnă, modernul tanc german a fost capturat și studiat de către inginerii ruși, astfel încât la bătălia din Kursk, Armata rusă avea deja antidotul.

Luftwaffe n-a avut nicio șansă la antieriana armatei roșii care antrenase 440.000 de soldați în teren, mai având 1,1 milioane de rezervă.

Strategia de apărare: șase inele și unul de rezervă

Strategia de apărare a Armatei Roșii s-a concretizat prin trei avanposturi și trei centuri defensive principale, puternic fortificate. Cele șase centuri defensive se întindeau pe 130-150 de km. Încă un inel, controlat de frontul de stepă, era dispus la 300 de km distanță de Kursk, spre inima URSS-ului.

Sovieticii au câștigat bătălia de la Kursk și au pus capăt visului lui Hitler de a cuceri Rusia. Probabil că Germania a câștigat bătălia tactică, dar nu a reușit să treacă prin fortificațiile Armatei Roșii și astfel a pierdut avantajul.

În ciuda victoriei, sovieticii au avut mari pierderi. Se estimează că au fost până la 800.000 de victime din partea rușilor, comparativ cu aproximativ 200.000 de victime germane; unii istorici cred că aceste cifre sunt mult mai mici decât victimele reale.

Germania nu și-a mai recăpătat niciodată gloria de altădată. A devenit dintr-o forță activă, una reactivă. A fost decimată pe mai multe fronturi europene, scrie History.com.

Cu prețul a sute de mii de vieți, URSS a dobândit victoria împotriva invadatorilor, în mai puțin de o lună. Nu s-a resemnat. A mers până la Berlin.

Azi, cercul diafan al luptei de tip mimoză (ce e ziua, nu e noaptea) de la Kursk e win-win-win. Câștigător ca alba-neagră de trei ori.
Ucrainienii arată imbecililor finanțatori că luptă, nu doar că sunt în teren, dar au pătruns și în spațiul vital al inamicului, lângă o centrală nucleară, mai puternică decât cea de la Cernavodă, americanii sunt fericiți că armata pe care o susțin țin ursul rusesc în cleștile luptei, iar lui Putin i se potrivește de minune povestea, în campania sa de ideologizare a poporului rusesc.

Trei într-unul, s-ar putea spune. Trei fericiți și toți trei.

sursă: newstand.ro