Când americanii acționează și rușii nu mai vin: blocajul ideologic de la Bruxelles

Autor: Avram Gal

Există momente rare în politică în care realitatea lovește atât de puternic, încât aparatul de propagandă rămâne, pentru câteva clipe, fără replică. Evenimentul din Venezuela este unul dintre ele. Donald Trump a decis să acționeze direct și să-l scoată din joc pe Nicolás Maduro, liderul unui regim autoritar, ilegitim și profund corupt.

Și atunci apare întrebarea simplă, dar devastatoare pentru discursul oficial european: ce mai spun acum liderii Uniunii Europene, progresiștii de la Bruxelles și ecoul lor disciplinat din România?

Până mai ieri, explicațiile erau servite mecanic, aproape ritualic: amenințări difuze, pericole invocate constant, necesitatea unor sacrificii economice și sociale „pentru democrație”, toate ambalate într-un limbaj moralizator. Orice decizie era justificată printr-un „context geopolitic complicat”, orice eșec printr-un „risc major”.

Astăzi însă, realitatea este alta. Intervenția decisivă nu vine din Est, nu se anunță prin conferințe de presă interminabile și nu este negociată în grupuri de lucru. Vine rapid, clar și fără echivoc din partea Statelor Unite. Nu în Europa, ci într-o țară unde democrația fusese deja confiscată, iar populația ținută captivă de un regim falimentar.

Aici apare ironia majoră: este sau nu justificată această „operațiune militară specială” a americanilor?

Dacă este justificată, atunci întreaga arhitectură morală a discursului european se clatină serios.

Dacă nu este justificată, unde sunt reacțiile indignate, summit-urile de urgență, condamnările publice și apelurile dramatice la „dreptul internațional”?

Pentru că tăcerea de acum este asurzitoare. Aceleași voci care până ieri condamnau orice acțiune fermă, astăzi aleg prudența. Nu mai vorbesc despre escaladare. Nu mai cer sancțiuni. Nu mai invocă pericole globale. Dintr-odată, limbajul devine neutru, calculat, aproape tehnic.

Adevărul inconfortabil este că nu principiile au fost problema, ci cine are dreptul să le aplice. Când o face Washingtonul, regulile se ajustează discret. Când nu o face Uniunea Europeană, se invocă lipsa consensului, complexitatea situației și nevoia de „dialog”.

În România, confuzia este evidentă. Aparatul de propagandă, extrem de vocal până ieri, pare suspendat. Analizele alarmiste dispar din prime-time, iar narațiunile prefabricate nu mai sunt actualizate. Realitatea a mers înainte fără a cere aviz ideologic.

Aceasta este diferența fundamentală dintre puterea reală și retorica de decor. Statele Unite acționează. Europa comentează. România preia comentariile și le traduce.

P.S. Când faptele contrazic ani întregi de discurs oficial, prima reacție nu este asumarea, ci tăcerea strategică. Iar tăcerea spune, uneori, mult mai mult decât o mie de declarații atent redactate de la Bruxelles.