Buna Vestire / De câte ori ți-a cântat cucul?

Postat de pe 25 martie 2024

În ziua de 25 martie, creștinii sărbătoresc Buna Vestire, momentul în care îngerul a anunțat-o pe Fecioara Maria că este însărcinată de Duhul Sfânt și va aduce pe lume un plod care se va urca pe tronul lui David.

În calendarul popular românesc, Buna Vestire mai este cunoscută sub denumirea de Ziua Cucului. De ce ziua cucului? Pentru ca în această zi, se aude primul cântec al cucului, vestind venirea primăverii.

Potrivit tradiției, daca primul cântec al cucului este auzit pe stomacul gol, în spatele omului, e semn rău: „Cucu-n spate mi-a cântat/ și moartea m-a săgetat!”

Exista obiceiul ca în această zi să se numere de câte ori cucul își cântă numele, număr care ar descoperi câți ani mai avem de trăit.

În această zi, fetele aflau cât mai au până la măritat

Pe vremuri, conform obiceiurilor, flăcăii și fetele îl întrebau pe cuc când se vor casatori: „Cucule voinicule/ Câți ani îmi vei da/ pân’ m-oi însura (mărita)?” Dacă se întâmpla ca după rostirea acestor cuvinte, cucul să cante, cântul său echivala cu un an de aștepare. Dimpotrivă, dacă el tăcea, era semn că vom avea o căsătorie grabnică.

De asemenea, craca pe care a cântat cucul de ziua sa, era tăiată și pusă în scăldătoarea fetelor, în speranța ca flăcăii nu le vor ocoli.

sursă: newstand.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background