AUR reacționează ferm față de declarațiile iredentiste ale reprezentatului UDMR

Postat de pe 14 noiembrie 2023

În cadrul dezbaterilor de ieri, 14 noiembrie 2023, din plenului Senatului cu privire la propunerea legislativă L 597/2023 pentru modificarea şi completarea Legii 75/1994 privind arborarea drapelului naţional, au fost făcute niște declarații cu caracter iredentist, pe care le considerăm ofensatoare și sfidătoare în același timp.

Astfel, întervenția senatorului UDMR Barna Tánczos, care nu se află la primul derapaj de acest gen, prin care afirma că steagul așa-zisului ținut denumit secuiesc va fi arborat în continuare de către reprezentanții acestei minorități, o considerăm o provocare și un atac direct la identitatea națională.

V-aș ruga, domnule președinte de ședință, să nu mai permiteți de la tribuna sau microfonul Senatului, cineva, oricine ar fi el, să-și permită, să susțină că în statul national și unitar român, există un ținut denumit secuiesc, sau cum o fi. Nu exista niciun ținut secuiesc, există doar niște extremiști de origine maghiară care întrețin o atmosferă ostilă statului român, inclusiv prin arborarea unui steag al așa-zisului ținut, în condiții care nu respectă legea și dovadă că al nostru coleg, deputatul Dan Tănăsa a câștigat peste 250 de procese, care au vizat luarea acelor drapele de pe clădirile oficiale, care sunt ținute de administratori sau de puternici ai zilei provenind din UDMR. Îmi pare foarte rău că un om de asemenea calitate așa cum este colegul, care a vorbit mai devreme, de la UDMR, continuă să întrețină extremismul maghiar.”, a declarat liderul senatorilor AUR, Claudiu Tărziu.

În același timp, facem precizarea că Legea 75/1994 menționează foarte clar ce drapele pot fi arborare pe edificiile și în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice, precum și modul de arborare a drapelului României.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background