AUR a depus o plângere la Parchetul General pe numele președintelui Klaus Iohannis

Postat de pe 6 februarie 2024

AUR a depus o plângere la Parchetul General pe numele președintelui Klaus Iohannis. Românii au dreptul să știe cum sunt cheltuiți banii lor

Deputatul AUR, Dan Tanasă, a depus marți, 6 februarie, o plângere la Parchetul General pe numele președintelui Klaus Iohannis prin care a solicitat să fie verificate aspectele cu privire la deplasările externe ale președintelui Iohannis, dacă a fost respectată legislația privind achizițiile publice și sursa finanțării acestora.

”Am înregistrat astăzi un denunț penal pe numele domnului președinte Klaus Iohannis și pe numele unui domn consilier prezidențial, George Duhan, precum și pe numele tuturor persoanelor cu atribuții de serviciu, în legătură cu situația în fapt sesizată, în vederea cercetării săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, deturnare de fonduri, delapidare, uzurparea funcției. Sunt numeroase anchetă de presă, le-am și depus ca mijloace probatorii, anchete de presă existente în spațiul public privind deplasările pe care Klaus Iohannis le-a făcut în străinătate și despre sumele exorbitante de bani pe care le-a cheltuit, pentru ca ulterior să secretizeze absolut toate informațiile cu privire la modul în care a cheltuit acești bani.

Aceste deplasări ale lui Klaus Iohannis par concedii de lux, nu vizite în afara țării care să aibă interesul național al României pentru astfel de deplasări. Chiar și în cazul Administrației Prezidențiale trebuie justificate anumite costuri. Dacă domnul Klaus Iohannis nu înțelege să justifice aceste lucruri, angajații trebuie, conform legislației în vigoare, să o facă.

Demersul nostru merită un răspuns din partea organelor de cercetare penală. Vorbim de abuz în serviciu pentru că în momentul în care folosești funcția de consilier să secretizezi ilegal informații de interes public se comite abuz în serviciu. Te folosești de funcție să ascunzi informații”, a declarat Dan Tanasă.

Românii au dreptul să știe cum sunt cheltuiți banii lor!


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background