Astrolog Sanda Ionescu, analiza verii anului 2026 și previziuni pentru fiecare zodie

Postat de pe 2 iulie 2026

Configurația astrologică a acestei veri este una de-a dreptul explozivă și transformațională. Intrarea lui Jupiter în Leu aduce generozitate și dorință de afirmare, iar Eclipsa de Soare din Leu din 12 august vine ca un punct de cotitură major, capabil să ne schimbe percepțiile asupra vieții. Avem și conjuncția Marte–Uranus în Gemeni, care nu a mai avut loc de 81 de ani și aduce energie imprevizibilă, idei revoluționare și evenimente neașteptate în comunicare, chiar scandaluri. Pot apărea provocări în călătorii, inclusiv blocaje de transport.

Schimbarea Nodurilor Lunare pe axa Leu (Nodul Sud) – Vărsător (Nodul Nord) ne cere tuturor să trecem de la orgoliul personal și validarea individuală către colaborare, comunitate și viitor. Împreună suntem un TOT, împreună suntem mai puternici. Tema dominantă este altruismul și empatia.

Berbec (Ascendent / Soare)

Jupiter în Leu, împreună cu Eclipsa de Soare, le aduce lecția iubirii, a creativității și a bucuriei de viață. Sunt extrem de inspirați, dornici să iubească și vor fi în centrul atenției. Totuși, eclipsa din august în același sector poate aduce o resetare majoră: o poveste de dragoste care se transformă radical, o decizie importantă legată de copii sau finalizarea unui proiect creativ pentru a face loc noului.

Marte conjuncție Uranus în Gemeni le aduce un flux uriaș de idei geniale, dar și tendința spre decizii impulsive sau discuții aprinse cu frații, vecinii ori călătorii neașteptate. Atenție la viteză și la reacțiile de moment.

Axa Nodurilor Lunare îi provoacă să nu mai caute validarea dramatică prin ego. Nodul Nord în Vărsător îi îndeamnă spre proiecte de grup, prieteni și idealuri umanitare.

Taur (Ascendent / Soare)

Jupiter în Leu le aduce oportunități de expansiune în zona casei, familiei, patrimoniului și confortului căminului. Pot achiziționa o proprietate sau pot renova. Eclipsa din august aduce însă un eveniment neașteptat sau o schimbare profundă în dinamica familială ori în ceea ce reprezintă moștenirile genetice.

Marte conjuncție Uranus în Gemeni poate aduce oportunități financiare fulgerătoare, dar și cheltuieli complet neprevăzute. Este necesar să evite investițiile riscante făcute sub impulsul momentului.

Axa Nodurilor Lunare le cere să se desprindă de atașamentele rigide legate de trecut sau de tiparele familiale vechi. Nodul Nord îi forțează să își asume un nou rol socio-profesional, independent, orientat spre viitor, posibil cu responsabilități suplimentare.

Gemeni (Ascendent / Soare)

Marte conjuncție Uranus în Gemeni îi transformă în vedetele absolute ale acestei energii dinamice. Simt o nevoie mare de libertate, de reinventare și pot acționa complet imprevizibil. Au multă energie fizică, dar sunt predispuși la agitație sau decizii radicale. Este indicat să se concentreze pe proiecte inovatoare.

Jupiter în Leu le amplifică abilitățile de comunicare, studiul și călătoriile de rutină. Eclipsa din 12 august le poate aduce o veste-șoc sau semnarea unui contract crucial.

Axa Nodurilor Lunare îi îndeamnă să nu devină dogmatici în opinii. Nodul Nord în Vărsător le deschide mintea către o nouă filozofie de viață, studii înalte sau conexiuni cu străinătatea.

Rac (Ascendent / Soare)

Jupiter în Leu le poate aduce creșterea veniturilor, oportunități de câștig și mai multă încredere în propriile puteri. Totuși, eclipsa din august le poate zdruncina temporar stabilitatea financiară, forțându-i să își reevalueze valorile personale și modul de gestionare a resurselor.

Marte conjuncție Uranus în Gemeni poate genera insomnie, minte hiperactivă, revelații bruște prin vise sau eliberări karmice intense. Atenție la acțiuni ascunse și impulsuri.

Axa Nodurilor Lunare le cere să renunțe la posesivitate și la atașamentul exagerat față de siguranța materială. Nodul Nord îi ghidează spre transformare profundă, investiții comune și învățarea încrederii în ceilalți.

Leu (Ascendent / Soare)

Jupiter în Leu îi transformă în vedetele incontestabile ale verii. Le aduce optimism, expansiune, noroc și o dorință imensă de dezvoltare. Eclipsa de Soare din 12 august, chiar în semnul lor, reprezintă o resetare totală a identității: renaștere, schimbarea direcției în viață, a look-ului, stilului sau modului în care se prezintă lumii.

Marte conjuncție Uranus în Gemeni poate aduce schimbări bruște în cercul de prieteni sau în grupurile din care fac parte. Pot rupe legături instantaneu sau se pot alătura unor oameni excentrici și revoluționari.

Axa Nodurilor Lunare le cere să renunțe la mândria excesivă și egocentrism. Nodul Nord îi îndeamnă să învețe colaborarea autentică și egalitatea.

Fecioară (Ascendent / Soare)

Jupiter în Leu le oferă protecție divină, vindecare emoțională și o intuiție remarcabilă. Eclipsa din august poate scoate la lumină secrete vechi și le poate determina să pună capăt suferinței, retrăgându-se din situațiile toxice.

Marte conjuncție Uranus în Gemeni influențează profesia și statutul social. Pot apărea schimbări bruște la locul de muncă: o demisie neașteptată sau o promovare fulgerătoare datorită unei idei revoluționare. Relația cu autoritățile poate fi tensionată.

Axa Nodurilor Lunare le cere să nu se mai izoleze în drame interioare. Nodul Nord îi propulsează spre organizare pragmatică, stil de viață sănătos și utilitate pentru comunitate.

Balanță (Ascendent / Soare)

Jupiter în Leu le aduce protecție, prieteni și susținere în planurile de viitor. Popularitatea lor crește. Eclipsa din august poate aduce o cernere bruscă a anturajului: o prietenie importantă se poate încheia sau un proiect de grup se poate transforma radical.

Marte conjuncție Uranus în Gemeni le aduce dorința de a sparge tiparele mentale. Pot pleca într-o călătorie evolutivă în afara țării, pot abandona un curs sau pot îmbrățișa o filozofie de viață complet nouă.

Axa Nodurilor Lunare îi provoacă să nu mai caute validarea în grupuri nepotrivite. Nodul Nord îi îndeamnă să își exprime unicitatea, creativitatea liberă și iubirea fără tipare.

Scorpion (Ascendent / Soare)

Jupiter în Leu le aduce succes, recunoaștere și șanse de afirmare profesională la nivel înalt. Eclipsa din august amplifică această energie și poate aduce o schimbare radicală de statut: job nou sau reorientare profesională.

Marte conjuncție Uranus în Gemeni poate aduce crize în zona resurselor comune: moșteniri, credite, taxe sau banii partenerului. Este indicat să evite impulsivitatea în gestionarea banilor altora și să fie atenți la energia erotică, evitând blocajele emoționale.

Axa Nodurilor Lunare arată că sunt în goana oarbă după putere și control. Nodul Nord le cere să își mute atenția spre liniștea căminului și independența emoțională.

Săgetător (Ascendent / Soare)

Jupiter în Leu le deschide apetitul pentru călătorii îndepărtate, spiritualitate, filozofie și studii academice. Eclipsa din 12 august poate aduce o revelație spirituală, o mutare neașteptată în străinătate sau finalizarea bruscă a unui proces juridic ori academic.

Marte conjuncție Uranus în Gemeni poate aduce evenimente imprevizibile în relații: decizii șocante ale partenerului, atracții fulgerătoare sau rupturi subite. Răbdarea este esențială.

Axa Nodurilor Lunare îi îndeamnă să renunțe la rigiditatea convingerilor. Nodul Nord îi ajută să învețe lucruri noi, practice, să comunice deschis și să asculte.

Capricorn (Ascendent / Soare)

Jupiter în Leu îi ajută să obțină fonduri, credite sau bani prin parteneriate. Eclipsa din august vine cu o resetare intensă emoțională, marcând o transformare profundă a modului în care gestionează dependențele emoționale sau financiare.

Marte conjuncție Uranus în Gemeni aduce dinamism și agitație la job. Pot apărea schimbări bruște de sarcini sau nevoia de a schimba instant rutina zilnică. Atenție la stres și la micile accidente de muncă.

Axa Nodurilor Lunare le cere să renunțe la dramele legate de control și posesivitate. Nodul Nord îi ghidează spre independență financiară prin metode noi și valorificarea talentelor proprii.

Vărsător (Ascendent / Soare)

Axa Nodurilor Lunare, cu Nodul Nord în semnul lor, marchează începutul unei perioade de întâlnire cu propriul destin. Devin mai independenți, autentici și inovatori. Nodul Sud în Leu le cere să renunțe la relațiile toxice și la nevoia de validare prin alții.

Jupiter în Leu le poate aduce căsătorie, asocieri norocoase sau extindere în afaceri. Totuși, eclipsa din 12 august poate aduce tensiuni care duc la rupturi de cuplu. Relația se poate transforma radical, se poate oficializa rapid sau se poate încheia brusc dacă nu există echilibru.

Marte conjuncție Uranus în Gemeni aduce explozie de creativitate, aventuri amoroase pasionale și decizii spontane legate de copii. Pentru artiști, este un aspect puternic, capabil să genereze creații revoluționare.

Pești (Ascendent / Soare)

Jupiter în Leu le poate aduce îmbunătățiri la locul de muncă, o atmosferă mai bună cu colegii și o sănătate de fier. Eclipsa din august poate genera o decizie neașteptată legată de job, finalizarea unui proiect de lungă durată sau adoptarea bruscă a unui nou regim de viață.

Marte conjuncție Uranus în Gemeni aduce energie imprevizibilă în familie: defecțiuni în casă, decizii de mutare, renovări fulger sau discuții tensionate cu membrii familiei. Este indicat să își păstreze calmul.

Axa Nodurilor Lunare îi atenționează să nu se piardă în detalii mărunte, rutine obositoare sau obsesia muncii. Nodul Nord îi îndeamnă spre spiritualitate, meditație, regenerare și conectarea cu subconștientul.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background