Andrei Diaconu la Golden Hour cu Jessie: Previziuni generale pentru contextul actual

Postat de pe 10 noiembrie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Golden Hour cu Jessie”, moderată de Jessie Baneș la Radio Gold FM, consultantul spiritual Andrei Diaconu a vorbit despre previziunile generale, ținând cont de contextul geopolitic actual și de tensiunile din diferite regiuni de pe glob.

De la începutul lunii noiembrie, omenirea este guvernată de o energie generală foarte nefastă, vibrația energetică fiind una foarte scăzută. Toate acestea vor crea senzația că toate eforturile sunt în van, vor genera mult stres, temeri și anxietăți. Până în anul 2032, haosul se va intensifica. Anul 2024 va avea o încărcătură energetică extrem de intensă și vom avea parte de multe evenimente importante. Abia după 2025-2026 va fi o perioadă de relaxare.

Până în 2032, sistemul economic va intra în colaps și va fi reconstruit în concordanță cu avansarea proceselor tehnologice și digitale, vor avea loc multiple dezastre naturale, printre care se numără și un cutremur puternic despre care Andrei Diaconu a avertizat că ne-ar putea lovi chiar anul viitor.

Israelul, deși este numit „Țara Sfântă”, se pare că la nivel energetic nu se mai bucură de binecuvântarea divinității. Războiul din Orientul Mijlociu a fost pornit chiar din interiorul Israelului, potrivit spuselor lui Andrei Diaconu, și este susținut de puteri politice din exterior. În viziunea consultantului spiritual Andrei Diaconu, Palestina va fi cea care va câștiga războiul, cu sprijinul unui stat-superputere la nivel global. În 2024, există șanse mari ca un nou conflict să înceapă, agravând situația geopolitică și putând să conducă la un război mondial. România nu va participa în mod direct la război, însă foarte multe dintre alianțele la care a aderat și țara noastră se vor rupe și vor fi reconfigurate. Odată cu aceste dezechilibre generalizate, se va acutiza criza refugiaților. În anul 2024 se vor impune mai multe restricții în ceea ce privește transportul.

Pentru a face față provocărilor ce ni se ivesc în cale, trebuie să învățăm să gândim pozitiv la nivel de colectivitate, pentru că asta crește vibrația energetică. Toate evenimentele nefaste ce s-au abătut asupra omenirii trag un semnal de alarmă asupra faptului că n-am reușit să învățăm nimic din lecțiile istoriei. Rugăciunea și postul negru sunt unele dintre cele mai puternice „instrumente” pe care le avem la îndemână pentru a rămâne în lumină, de partea binelui.

Emisiunea „Golden Hour”, moderată de Jessie Baneș, se difuzează de luni până joi, de la ora 18, la Radio Gold FM, frecvența 96.9 Mhz. Înregistrările complete pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background