Acordul OMS – România semnat pe furiș de Rafila – document exclusiv.

Postat de pe 29 aprilie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

În weekend, Alexandru Rafila, actualul Ministru al Sănătății, a anunțat pe Facebook că a semnat un acord cu Organizația Mondială a Sănătății cu privire la modul în care OMS va legifera în domeniul sănătății publice. În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei” difuzată la Radio Gold FM, jurnalista Iosefina Pascal a prezentat și descris documentul, ținut secret de reprezentanții statului.

Documentul nu este publicat nicăieri, deși ar trebui să poată fi accesat de publicul larg. În Cehia, pe site-ul oficial al Ministerului Sănătății, jurnalista Iosefina Pascal a găsit acordul OMS, care cu siguranță a fost imitat perfect și în cazul înțelegerii OMS cu alte state. Documentul conține și foarte multe lozinci, care ar putea suna bine în scris, dar care în realitate nu au niciun efect sau, dimpotrivă, pot afecta în mod negativ statele care au fost de acord cu semnarea acordului, întrucât nu toate țările au același nivel de dezvoltare, nu toate au aceleași probleme în domeniul sanitar și, prin urmare, nu se pot impune la nivel general aceleași măsuri dictate de OMS.

Iosefina Pascal a subliniat că dreptul la utilizarea anticoncepționalelor și dreptul la avort devine parte a politicii de sănătate publică, ceea ce poate fi îngrijorător, având în vedere situația României, și anume natalitatea foarte scăzută, precum și exodul românilor care pleacă în străinătate la studii sau la muncă. De asemenea, se vorbește în această strategie despre un răspuns coordonat de la nivelul OMS în cazul unor amenințări epidemice sau pandemice, adică practic ceea ce am văzut în pandemie ca fiind un răspuns identic în toate țările UE și non-UE chiar o să vedem acum parafat în acest acord OMS-România

În plus, în acord se vorbește despre digitalizarea sănătății și a sistemului sanitar, lucru care nu se va întâmpla prea curând în România. Este amintit și un program de vaccinare gândit la nivelul OMS pentru fiecare stat în parte, în funcție de bolile prezente pe teritoriul țării respective. Cu alte cuvinte, România nu va mai putea decide pe cont propriu care e schema de vaccinare obligatorie, ci decizia va fi luată de la nivelul OMS. Sunt menționate achiziții de medicamente sau vaccinuri, coordonate la nivelul OMS.

Mi se pare că deja OMS, prin acest tip de acord (despre care Rafila nu a vorbit nimic pe larg), cumva preia din atribuțiile Ministerului Sănătății din diferite state, ceea ce nu consider că e în regulă. Dacă ar fi fost un lucru atât de minunat, nu înțeleg de ce l-ar fi ascuns sub preș Rafila”, a concluzionat Iosefina Pascal.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background