Grindeanu, explicații după petrecerea PSD de la Timișoara: „Înțeleg criticile în contextul social dificil al țării” / „Nici pe mine nu m-a făcut bucuros ce am văzut”

Postat de pe 2 noiembrie 2026

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat luni, după criticile apărute în spațiul public în urma petrecerii de botez organizate la Timișoara de Afred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. Liderul social-democrat susține că regretă percepția publică și a explicat că înțelege reacția oamenilor.

Sorin Grindeanu: „Regret percepția publică și înțeleg reacția oamenilor”

Petrecerea de botez pentru copilul lui Alfred Simonis a avut loc sâmbătă seara și a reunit numeroase nume din conducerea PSD. Ținutele luxoase purtate de partenerele unor social-democrați au stârnit un val critici în spațiul public și din partea opoziției de guvernare.

„În primul rând, vreau să vă spun că am văzut reacțiile apărute după evenimentul din weekend. Înțeleg criticile celor care au considerat că unele dintre aceste imagini transmit un mesaj nepotrivit, în contrast cu problemele pe care le are România.

În contextul social dificil, toți cei care avem responsabilități publice, trebuie să fim mult mai atenți cu felul în care ne raportăm la oameni și la mesajul pe care îl transmitem, chiar și în cadrul unor evenimente private.

Nu vreau să caut explicații și să minimalizez reacțiile. În calitate de lider PSD, regret percepția creată în rândul românilor care au resimțit puternic măsurile de austeritate din ultimul an.

Consider că avem obligația să demonstrăm, prin ceea ce facem, că am înțeles acest lucru. Responsabilitatea noastră este să ne concentrăm pe ceea ce așteaptă oamenii: venituri mai bune, locuri de muncă și o economie care să repornească.

Iar românii trebuie să vadă această preocupare nu doar în declarațiile noastre, ci mai ales în faptele noastre”, a spus Sorin Grindeanu.

Șeful PSD îi acuză de ipocrizie pe cei care au criticat luxul de la botezul lui Simonis

Întrebat cum împacă discursul despre sărăcirea românilor cu opulența afișată la eveniment, liderul PSD a precizat că și membrii partidului au resimțit scăderea puterii de cumpărare și a spus că nu acceptă criticile „unor ipocriți”.

Liderul social-democrat a făcut aceste declarații după ce o jurnalistă i-a amintit că, în luna mai, afirma că „toți am sărăcit, inclusiv dumneavoastră și liderii Partidului Social Democrat”. Întrebat cum definește sărăcia în contextul imaginilor de la Timișoara, el a insistat că situația economică a românilor s-a deteriorat și că acest lucru poate fi verificat prin date publice.

„Românii au sărăcit. Eu pot să accept că, în toată această perioadă, firmele românești s-au închis, puterea de cumpărare a românilor a scăzut. Toate aceste lucruri nu vi le spune Sorin Grindeanu, se pot verifica prin date publice”, a spus Grindeanu.

„Nu voi accepta niciodată criticile unor ipocriți”

Grindeanu a adăugat că acceptă criticile venite din partea cetățenilor și a presei, însă a atacat persoanele care, în opinia sa, nu au legitimitatea să vorbească despre austeritate și cheltuirea banului public.

„Nu voi accepta niciodată criticile unor ipocriți care, de exemplu, au cheltuit zeci de mii de euro ca să-și viziteze familia la Bruxelles în weekend, ale celor care și-au triplat, cum vă spuneam mai devreme, indemnizațiile în ultima zi de mandat sau, mai ales, din partea unora care făceau băi de șampanie pe iahturi și stau în Washington, D.C., într-o clădire de 45 de camere, pe banii românilor, până la urmă”, a subliniat el.

Întrebat ulterior la cine se referă, Grindeanu i-a nominalizat pe Andrei Muraru și Dragoș Pîslaru.

„Hai să dau doar pe unul. Despre fratele domnului Muraru vorbesc. Nu stă la Washington, D.C., pe banii românilor, într-un palat de vreo 40 și ceva de camere? Nu sunt celebre party-urile de pe iahturile din Miami ale aceluiași ambasador?”, a spus Grindeanu, referindu-se la ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru.

Liderul PSD a subliniat că Dragoș Pîslaru ar fi mers aproape în fiecare weekend la Bruxelles pentru a-și vizita familia, folosind bani publici.

Presedintele PSD, Sorin Grindeanu, sustine o conferinta de presa dupa sedinta Biroului Permanent National (BPN) al Partidului Social Democrat, desfasurata la sediul central al partidului, in Bucuresti, marti, 6 octombrie 2026. ILIE MARIAN / MEDIAFAX FOTO

„Inclusiv liderii PSD au sărăcit”

Grindeanu a mai fost întrebat dacă își menține declarația potrivit căreia toată lumea a sărăcit, în condițiile în care imaginile de la botez au arătat ținute și accesorii evaluate în spațiul public la mii de euro.

„Evident că o mențin. Inclusiv liderii PSD au sărăcit”, a răspuns liderul sPSD.

El a adăugat că nu a participat la botez în calitate de președinte al PSD, ci ca prieten al familiei Simonis. Grindeanu a amintit că a fost naș și la evenimentele organizate de familia lui Alfred Simonis în 2018, 2020 și 2022.

Botez cu greii PSD la Timișoara

Liderul PSD, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a organizat sâmbătă seară, 31 octombrie, la Timișoara, o petrecere de botez cu invitați de seamă din PSD. (Mai multe detalii AICI)

Invitatul special al serii este Al Bano, celebrul cântăreț italian cunoscut pentru hiturile Felicità și Ci sarà, dar și pentru duetul său cu Romina Power.

sursă: gandul.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background