Constructorul nu-și dă singur nota

Întrebarea pe care și-o pune, nemărturisit, oricine trece pe lângă un șantier: cine garantează că se lucrează cum trebuie? Firma care execută? Ar fi cam ca și cum elevul și-ar corecta singur teza.

Răspunsul e mai bun decât pare, dar nu se vede de la marginea drumului. Ca să-l înțelegi, trebuie să știi cine scrie examenul, cine îl corectează și ce se întâmplă când nota nu trece.

Cine scrie subiectele

Primul lucru pe care îl află oricine lucrează în construcții e că numărul verificărilor nu se negociază pe șantier. E scris dinainte.

Proiectantul stabilește, în caietul de sarcini, ce încercări se fac pe fiecare categorie de lucrare și la ce interval: la câte tone de mixtură asfaltică, la câți metri cubi de pământ compactat, la câte sute de metri de strat. Documentul acesta e parte din contract și se semnează înainte ca vreun utilaj să intre pe teren.

Constructorul nu poate decide că sunt prea multe. Nici beneficiarul nu poate decide că sunt prea puține, odată ce lucrarea a început. Numărul e fix, iar fiecare încercare lipsă se vede în dosarul lucrării.

Cine corectează

Aici e partea pe care publicul nu o cunoaște aproape deloc.

Încercările nu le face firma care execută lucrarea. Le face un laborator de analize și încercări, autorizat de Inspectoratul de Stat în Construcții. Iar laboratoarele se împart în trei categorii, după cât de independente sunt față de cel care construiește.

Laboratorul de teren stă pe șantier și face determinările curente, pe măsură ce lucrarea avansează. Laboratorul central preia încercările care cer aparatură grea și condiții controlate. Iar laboratorul independent nu aparține nimănui din lanț: nici constructorului, nici beneficiarului. Exact de aceea buletinele lui cântăresc cel mai mult — nimeni nu poate spune că cifrele au fost scrise de cineva care avea un motiv să le scrie altfel.

Pe lucrările de drum județean se contractează laboratoare din ultima categorie. Așa se lucrează, de pildă, și pe modernizarea DJ101 dintre Buftea și Tămași, executată de UNITIP GLOBAL.

De unde se ia proba

O încercare valorează cât proba pe care se face. De aceea prelevarea e reglementată la fel de strict ca încercarea în sine.

Probele se iau din lucrare, nu din depozit. Se iau în prezența reprezentanților constructorului, ai beneficiarului și ai dirigintelui de șantier, cu proces-verbal semnat de toți. Iar zonele de prelevare nu se aleg de unde arată bine: normativele cer ca ele să fie identificate din sectoarele cele mai defavorabile.

Pe teren se verifică gradul de compactare și capacitatea portantă a straturilor. În laborator se stabilesc valorile de referință față de care se compară ce s-a măsurat afară. Pământul, piatra și mixtura asfaltică trec fiecare prin propriul set de determinări, înainte și după punerea în operă.

Ce se întâmplă când nota nu trece

Un material neconform nu intră în lucrare. Un transport care nu respectă condițiile din proiect se refuză și pleacă înapoi. Un strat care nu atinge compactarea cerută se reface.

Costul rămâne undeva, dar nu rămâne în drum.

Aici intervine și calculul rece, care explică de ce sistemul funcționează chiar și în lipsa bunelor intenții: executantul, responsabilul tehnic cu execuția și dirigintele de șantier răspund pentru viciile ascunse ale construcției timp de zece ani de la recepție, iar pentru structura de rezistență, pe toată durata de existență a construcției. O economie de câteva zeci de mii de lei astăzi poate deveni o răspundere de zece ori mai mare peste cinci ani.

Rezultatele nu dispar nici ele. Buletinele de încercare intră în cartea tehnică a construcției, documentul care rămâne cu drumul toată viața lui și care poate fi scos oricând din sertar.

Deci cine garantează

Nu constructorul. Și nici nu ar trebui.

Garanția vine din faptul că trei entități diferite fac trei lucruri diferite: una proiectează și stabilește câte verificări sunt necesare, alta execută lucrarea, iar a treia, independentă și autorizată, măsoară și semnează rezultatul. Niciuna nu o poate înlocui pe cealaltă.

Elevul nu-și corectează teza. Nici nu-și scrie subiectele.

Iar când treci cu mașina peste un drum nou și nu te gândești la nimic, asta se întâmplă pentru că undeva, într-un dosar, sunt câteva sute de cifre care spun că drumul e exact cel din proiect.