Cristian Popescu Piedone: Oameni buni, pe Mesia Ilie îl supără până la boală, populația. Altfel spus, boala lui e populația!

Oameni buni, pe Mesia Ilie îl supără până la boală, populația. Altfel spus, boala lui e populația!

Există o suferință aparte a conducătorului convins că are întotdeauna dreptate: aceea de a descoperi că oamenii nu sunt obligați să-i admire demonstrația.

Ilie, după ce a stat și s-a admirat o oră în oglindă (de frumos ce e), explică mult. Sacadat, fără legătură cu subiectul, dar bagă multă explicție în speranța că privitorul o să uite până fuge el de la pupitru, că Mesia Ilie i-a băgat mâna-n buzunar până la cot. Că l-a furat! Că i-a furat viitorul lui dar și a-l copiilor lui.

Cu răbdarea profesorului care este sigur că problema nu se află niciodată în lecție, ci întotdeauna în elev. Dacă oamenii nu aplaudă, sugur n-au înțeles. Dacă întreabă, n-au avut răbdare. Dacă se uită în portofel înainte să se uite la discurs, înseamnă că iar au ratat esențialul: că Mesia Ilie a deschis gura să spună ceva!

Și aici apare marea nedreptate.

El, ca orice (încă) mic dictator, vede o operă.

Cetățeanul vede nota de plată.

Ce lipsă de viziune, de sensibilitate, aproape!

Să construiești atâta teorie, să așezi atâtea explicații una peste alta, iar omul să vină, cu vulgaritatea vieții de zi cu zi, și să întrebe cât îl mai costă încă o explicație!

Pentru că la fiecare ieșire în public, Mesia Ilie ne mai fura câțiva ani din viață!

Ilie, oamenii au un defect vechi: judecă administrația după ceea ce trăiesc. Nu după intenție și sprâncene, nu după solemnitatea explicației și nici după cât de convins este autorul că a avut dreptate.

De aia, poate că cea mai grea veste pentru orice Bolojan este că realitatea nu citește comunicatele și nu trăiește în ele!

Iar populația, această ființă colectivă atât de greu de disciplinat, mai are un obicei prost: ține minte.

Ține minte cât plătea. Cât îi rămânea. Ce i s-a promis. Ce i s-a explicat. Și, mai ales, ce s-a întâmplat după explicație.

Aici orgoliul administrativ începe să sufere. Pentru că tu ai nenorocit o țară din cauză că, trecând peste faptul că n-ai coloană vertebrală deloc, viziune (aici lista e lungă rău) te-ai lăsat pradă pacătului capital: orgoliul! Tu, Ilie, ești un bolojan foarte orgolios!

Pentru că este mult mai comod să consideri că oamenii n-au înțeles, decât să accepți că oamenii au înțeles foarte bine pentru simplul fapt că sunt mult mai deștepți decât tine! Atât de simplu!

Ilie, dacă te supără populația, ai greșit ”meseria”. Prim-ministrul există pentru populație, nu populația pentru prim-ministru.

Funcția publică are o cruzime pe care nicio imagine atent construită nu o poate evita: la sfârșit, nu tu stabilești dacă ai făcut bine.

Oamenii o fac.

Prin viața lor. Prin alegerile lor viitoare!

Iar uneori, pentru un conducător îndrăgostit de propria-i imagibe, cea mai dureroasă clipă nu este aceea în care populația nu-l înțelege.

Este aceea în care începe să-l înțeleagă prea bine.

Ilie, du-te de unde ai venit și rămâi acolo! Și i-ați și adepții cu tine!

Cu speranță și credință în Dumnezeu,

Cristian Popescu Piedone

Președintele Partidului Naționalist Reformarea României