Ion Sterian spune că nu vom avea probleme în perioada sezonului rece cu furnizarea gazelor
Postat de Gold FM Radio pe 21 septembrie 2026
Apropierea cu rapiditate a sezonul rece readuce în actualitate prețul gazelor, pentru că începe o perioadă cu un consum mai ridicat. Refacerea stocurilor de gaze din depozite în Europa se află sub presiune în această perioadă, în condițiile în care se află la cel mai mic nivel din ultimii cinci ani, de numai 69% comparativ cu media de 85%.
România stă totuși mai bine, având un grad de umplere a depozitelor peste media europeană. Ion Sterian, directorul general al companiei Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, spune însă că nu vom avea probleme în perioada sezonului rece cu furnizarea gazelor naturale.
Dacă însă vom avea o iarnă mai grea, cu temperaturi de -10 grade mai mult de cinci zile consecutiv, nu este exclus să apelăm la importuri pentru a acoperi consumul. Populația este în continuare protejată de aceste creșteri masive de prețuri, dar agenții economici se luptă să supraviețuiască în condițiile unor prețuri de piață liberă care vin la pachet cu prețuri foarte mari și la energia electrică, scrie Jurnalul.
Perspectiva de micșorare a prețurilor, atât pe piața externă, cât și pe piața internă, nu este deocamdată una de luat în calcul, pentru că situația internațională nu este deloc încurajatoare.
Potrivit datelor companiei Transgaz, pe data de 18 septembrie 2026, stocul de gaze în depozitele subterane a fost de 2,47 miliarde metri cubi, reprezentând 78,2% din capacitatea depozitelor. În raport cu anii anteriori se înregistra o scădere de 379,9 milioane de metri cubi față de anul 2025, când stocul a fost de circa 2,85 miliarde metri cubi, și o scădere de 638,4 milioane metri cubi față de anul 2024, când stocul a fost de circa 3,11 miliarde metri cubi.
„În ritmul de înmagazinare curent, la o medie zilnică a lunii septembrie din ultimii 5 ani, de 10,6 milioane metri cubi și o medie zilnică a lunii octombrie din ultimii 5 ani, de 6,2 milioane metri cubi, am putea ajunge la un stoc în depozite de 2,8 miliarde metri cubi la data de 31 octombrie 2026,”
arată ultimele estimări ale companiei Transgaz.
Pentru 2026, UE impune statelor membre să își umple depozitele la cel puțin 80% din capacitate până la 1 noiembrie. Acest obiectiv a fost temporar relaxat față de pragul anterior de 90%, pentru a reduce presiunile pieței.
Prețul pe bursă a crescut constant
Prețurile gazelor naturale pe bursele europene arată că la sfârșitul săptămânii trecute în România s-a înregistrat un preț mediu de 356,52 lei/MWh, acesta fiind totuși al treilea cel mai mic după cele înregistrate pe bursele din Grecia (320,12 lei/MWh) și Bulgaria (336,06 lei/MWh). La polul opus, cele mai mari prețuri au fost înregistrate pe bursele din Italia (428,90 lei/MWh), Austria și Germania (423,58 lei/MWh).
Comparativ cu data de 18 septembrie din 2025, când prețul mediu de tranzacționare pe platforma operată de Bursa Română de Mărfuri (BRM) a înregistrat o valoare de 171,17 lei/MWh, pe 18 septembrie 2026 acesta crescuse cu 107,12%, urcând la 356,53 lei/MWh. Dacă este să ne raportăm la intervalul 1-18 septembrie 2026 comparativ cu perioada similară din 2025, pe BRM prețul mediu crescuse și mai mult, cu 122,20%.
Evoluție prețuri gaze naturale 18.09.2026 față de 27.02.2026 pe principalele burse din Europa
– Enex Group din Grecia – creștere 109,08%
– Balkan Gas Hub din Bulgaria – creștere 138,61%
– Bursa Română de Mărfuri din România – creștere 129,75%
– CEEGEX din Ungaria – crestere 125,97%
– CEGH din Austria – creștere 145,04%
– Polish Power Exchange din Polonia – creștere 133,23%
– GME din Italia – creștere 156,90%
– Trading Hub Europe Germania – creștere 153,41%
– TTF (ICE Endex) din Olanda – creștere 157,18%
– PEG (ICE Endex) din Franța – creștere 166,61%
– MIBGAS din Spania – creștere 176,27%
Consumul de gaze naturale al României pe data de 18 septembrie a fost de 13,5 milioane metri cubi, cantitate asigurată exclusiv din producția internă.
Populația, protejată prin plafonarea prețului
Creșterea prețurilor la gaze nu va afecta populația în această iarnă, ele rămânând plafonate până în primăvară. Prețul reglementat este stabilit de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) și acoperă aproximativ 70% din consumul casnic. Cu toate acestea, consumatorii care depășesc plafonul de consum stabilit plătesc prețul pieței libere, care este mult mai mare. Guvernul a modificat anul acesta regulile și cantitatea de gaze achiziționată de CET-uri la preț reglementat de 110 lei/MWh pentru a furniza căldură și apă caldă populației racordate la sistemul centralizat de încălzire s-a redus la aproximativ 32 TWH, de la 52 TWh în 2025. Diferența, de aproape 20 TWh, nu mai poate fi achiziționată la preț reglementat, ci trebuie cumpărată de furnizori de pe piața liberă la preț de piață, de peste 3 ori mai ridicat decât cel reglementat, ceea ce va avea un impact și în facturile consumatorilor casnici după eliminarea plafonării.
Industria trebuie să se descurce cu prețuri tot mai mari
Dacă populația este protejată prin intermediul prețului reglementat, industria trebuie să facă față prețurilor care au crescut permanent. Pe lista celor mai afectate domenii se regăsesc sectoare industriale cu un impact major asupra asupra costului vieții, precum producătorii de energie. Efectul acestei scumpiri a gazelor este un preț mai mare al produselor finale plătit de consumatori.
„În niciun caz pentru iarna viitoare nu vom avea o criză a gazelor. Nu va fi niciun pericol de a rămâne populația și agenții economici fără gaze în sezonul rece, inclusiv CET-urile care produc agent termic pentru populație. Pentru iarna aceasta s-au asigurat stocuri până la această oră de circa 2,40 miliarde de metri cubi și, conform prognozei pe care am făcut-o la Transgaz, stocurile vor ajunge la 2,80-2,90 miliarde de metri cubi. Ținând cont că cei de la Depogaz au investiții în derulare, în zona Bilciurești, pentru mărirea capacității de injecție, dar în același timp și pentru mărirea capacității de extracție din depozite, vor mai veni 2-3 milioane de metri cubi de gaze în plus. Gazele pe care le avem înmagazinate ne vor ajuta să trecem iarna, o iarnă normală. Dacă este o iarnă mult mai geroasă față de iarna trecută, care și ea a fost suficient de geroasă, avem posibilități să importăm gaze. În acele zile, cu temperaturi consecutive de minus 10 grade pe țară, peste 5 zile, ar exista posibilitatea de a apela la importuri de gaze”.
Ion Sterian, directorul general Transgaz.
Consumul intern de gaze va crește
După cum ne-a declarat directorul general Transgaz, Ion Sterian, consumul de gaze al țării noastre va crește considerabil în perioada următoare pentru că vor intra în funcțiune mai mulți consumatori mari, iar rețeaua de gaze este în plină extindere.
„Mă refer aici la centrala pe gaze de la Mintia care a intrat în faza de teste, la centrala electrică pe gaz de la Câmpia Turzii a cărei primă etapă urmează să devină operațională până la sfârșitul anului 2026. De asemenea, sunt cele două CET-uri modernizate prin PNRR de la Constanța și Arad care au intrat în funcțiune, la noua centrală de cogenerare construită pe platforma Petromidia Năvodari care este în funcțiune. Ținând cont de anunțurile Romgaz potrivit cărora Combinatul de Îngrășăminte Chimice Azomureș va intra în funcțiune la începutul primăverii anului viitor, vom avea un nou consumator mare de gaze naturale. Pe de altă parte, mai vin localitățile care continuă să se racordeze la rețeaua de gaze prin Programul Anghel Saligny, Programul European Operațional Infrastructură Mare (POIM)”,
potrivit lui Ion Sterian. Chiar dacă vom avea o creștere a consumului, România nu va avea probleme cu asigurarea consumului, iar în acest context, el a precizat că în prima parte a anului viitor se așteaptă primele cantități de gaze din zăcământul Neptun Deep.
Europa: Gazele costă cu 150% mai mult decât anul trecut și se anunță o iarnă tensionată
Preţul de referinţă al gazelor europene a ajuns la 81 de euro/MWh, cu 150% peste nivelul de acum un an şi peste scenariul luat în calcul de Banca Centrală Europeană. De asemenea, Morgan Stanley estimează că, în funcţie de vreme, preţul ar putea urca până la 100 de euro/MWh. Presiunile se extind şi asupra celorlalţi combustibili. După ce petrolul a depăşit 100 de dolari pe baril, benzina este cu 24% mai scumpă în UE decât în urmă cu un an, motorina cu 38%, iar combustibilul pentru aviaţie cu peste 100%. Analiştii avertizează că inclusiv o iarnă cu temperaturi normale ar putea reduce puternic rezervele de gaze. Refacerea lor în 2027 prin importuri ar putea menţine piaţa gazelor naturale lichefiate sub presiune timp de mai multe luni.
sursă: afaceri.news