Alin Tișe, întrebare de 1000 de puncte pentru Ilie Bolojan, după ce a văzut sondajele care dau PNL în creștere ca un ”Făt-Frumos”: Scorul e cu tot cu voturile ”trădătorilor” din partid?
Postat de Gold FM Radio pe 10 iulie 2026
Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a citit ultimele sondaje, care dau PNL pe locul doi după AUR și îl întreabă pe Ilie Bolojan dacă acest scor include și voturile venite din partea ”trădătorilor” din partid. Întrebarea lui Tișe este cu atât mai interesantă cu cât el vine de la Cluj, principalul fief al PNL, iar fără voturile din zona Ardealului, situația partidului ar fi extrem de complicată.
Sondaj Poll/Int: AUR rămâne pe primul loc, PNL urcă puternic după două luni de criză politică. Ilie Bolojan câștigă teren la încredere
Alin Tișe trage un semnal de alarmă privitor la sondajele care dau PNL la un scor uriaș
”𝐏𝐍𝐋 = 𝐅𝐚̆𝐭-𝐅𝐫𝐮𝐦𝐨𝐬
Văzând sondajele „miraculoase”, în care PNL și unii dintre „greii” partidului cresc spectaculos, cred că fiecare liberal care chiar crede în aceste cifre ar trebui să își dorească alegeri anticipate.
Nu contează România. Important este să fim, în același timp, și la putere, și în opoziție de peste 50 de zile. În opoziție, așa cum a decis Congresul PNL.
Desigur, asta doar dacă mai există respect pentru deciziile Congresului. Pentru că, în aceste zile, „lătrăii de punctaje” încearcă să inducă ideea absurdă că instanțele au anulat voința „poporului liberal”.
În realitate, instanțele au stabilit doar că poporul liberal trebuie să respecte propriul statut și propriile reguli, adoptate chiar de el.
Adică, faceți ce vreți dar respectați-vă regulile pe care toți voi le-ați stabilit(!) Exact aceleași valori despre care vorbim la televizor și în fața electoratului. Nu-i așa?
Sigur, teama de a nu fi “furat PNL” a determinat încălcarea regulilor sau altfel spus …dacă poporul liberal a consfințit încălcarea regulilor atunci așa este drept și legal (?!)
Incredibil, dar adevărat!
Din păcate, PNL se alătură corului celor care atacă permanent justiția. Chiar dacă justiția nu este perfectă, liderii PNL nu pot pretinde că apără statul de drept în timp ce își încalcă propriul statut și propriile valori.
Statul de drept nu poate exista fără o justiție independentă, chiar dacă imperfectă. Justiția trebuie încurajată și consolidată, nu atacată, pentru a se putea autoregla și întări din interior.
Alin Tișe: Voi candida la orice funcție vor candida și ei!
În aceste zile am descoperit și un nou sondaj, realizat, evident, „pe gratis”, la fel cum sunt plătiți și boții de atac. Din nou, partidul și câte un „greu” al PNL cresc spectaculos, asemenea lui Făt-Frumos.
Nu știu dacă rezultatele acestor sondaje includ și voturile aduse PNL de cei etichetați drept „trădători”, cei care, chipurile, ar fi vrut să „fure partidul”. Sau voturile muncite și aduse de primarii și președinții de consilii județene, care își doresc, în realitate, un PNL la guvernare, nu în opoziție (îi puteți întreba!)
Sunt convins, însă, că aceste sondaje nu iau în calcul voturile inexistente generate de incompetența politică a celor promovați în conducerea partidului.
Minunat! Atunci să fie alegeri. Să se trezească toți.
Ar fi momentul adevărului pentru PNL.
Dincolo de toate acestea, observ că în politica românească se construiește un nou tip de personaj: Mesia politic, salvatorul PNL.
Privind în urmă și vorbind despre competență și meritocrație în PNL, consider că pregătirea mea profesională și rezultatele obținute la Consiliul Județean Cluj, rezultate net superioare celor ale multora dintre cei care astăzi pozează în salvatori, îmi conferă legitimitatea de a candida, în viitor, pentru orice funcție pentru care vor candida și ei.
Cred că modelul administrativ și de dezvoltare al Clujului poate deveni un model pentru întreaga țară și pentru orice instituție din România (chiar cel digital unic!)
Indiferent pentru ce funcție vor candida ei, voi candida și eu!
Spun asta astăzi, 𝟗 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔.”, scrie Alin Tișe.
https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FAlinTise%2Fposts%2Fpfbid02CEUKvjeX3RvJzmVE8q16jJ4CfGnzfubqThAZntsmjPMuguCyoaWiVaK29vK3uqZTl&show_text=true&width=500
sursă: stiripesurse.ro