Cristian Popescu Piedone: PNL, partidul Brătienilor, sub Bolojan, e plin de… sudoarea USR-ului

PNL, partidul Brătienilor, sub Bolojan, e plin de… sudoarea USR-ului

Un partid care a trecut prin istorie, prin războaie, prin regimuri, prin compromisuri și prin reconstrucții, a ajuns astăzi să care în spate o adunătură de politicieni de Facebook, cocoțați fără rușine și fără limită.

Niște oportuniști fomiști!

Brătienii… dacă ar vedea imaginea de azi, s-ar răsuci în mormânt.

Nu pentru că politica e murdară – a fost mereu. Ci pentru că există o diferență între luptă politică și caricatură.

Iar PNL-ul știa diferența.

PNL-ul de altădată avea greșeli, avea orgolii, avea lupte interne.

Dar era ancorat în realitate. Avea rădăcină. Avea greutate.

Astăzi?

Astăzi, PNL stă cu spatele încovoiat, iar în cârcă are o gașcă de „salvatori” care nu mai coboară.

Pentru că nu vor, le e bine așa.

Și pentru că ”tătucul” lor adoptiv îi iubește necondiționat.

Și le face în continuare toate poftele.

Și nici măcar nu se mai dau jos când au nevoie. Chiar dacă se udă și ei.

Bine, lor probabil le place.

Asta nu mai e alianță.

Asta e parazitare. Niște paraziți au luat în stăpânire o gazdă!

Iar acum verdictul e clar: gazda e cu metastaze.

Iar cel care a deschis poarta acestui spectacol mizerabil este chiar cel care ar fi trebuit să o închidă din start: preacuratul Ilie Bolojan.

Sub conducerea lui, PNL nu mai e partid.

E teren de experimente sociale comandate cu dragoste de către paraziți.

Singurul partid istoric a fost redus la rolul de suport logistic pentru o politică de imagine, făcută din postări, hashtag-uri și țipete isterice pe internet.

Și întrebarea care arde, dar pe care nimeni nu pare să o rostească:

Unde sunt liberalii adevărați?

Unde sunt cei care știau că un partid nu se dă, nu se împrumută și nu stă în genunchi pentru aplauze de moment?

Unde sunt cei care înțeleg că, atunci când îți pierzi coloana vertebrală, nu mai contează cât de „modern” pari?

Pentru că astăzi, PNL nu pierde doar procente.

Își pierde identitatea.

Își pierde respectul.

Și, cel mai grav, își pierde rostul.

Iar când un partid istoric ajunge să fie folosit și apoi batjocorit chiar de cei pe care îi ține în spate, nu mai vorbim despre strategie politică.

Vorbim despre decădere.

Și despre un final care, dacă nu vine trezirea, va fi scris nu de adversari…ci de cei care s-au urcat și nu mai vor să coboare.

Iar toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă Ilie Bolojan nu ar fi fost un trădător ieftin.

P.S. Nu plâng PNL-ul!

Constat dispariția unui partid de care România chiar avea nevoie.

Nu-i regret nici pe cei care au ales să se vândă sau să tacă.

Regret ideea de partid, de echilibru, de coloană.

Pentru că atunci când dispare asta, nu cade doar un nume. Cade o parte din normalitatea de care aveam nevoie.