Astrolog Sanda Ionescu, Member of the Astrological Association, la Golden Hour cu Jessie: Previziuni pentru luna iunie 2026

Postat de pe 22 mai 2026

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Golden Hour cu Jessie”, moderată de Jessie Baneș la Gold FM, astrolog Sanda Ionescu, Member of the Astrological Association, a oferit previziunile lunii iunie, lună pe care a analizat-o și descris-o ca nou prag al maturizării colective.

Luna iunie se deschide, în viziunea astrologului Sanda Ionescu ca o etapă tensionată, densă, dar necesară, în care umanitatea este împinsă către un prag de maturizare accelerată. Sanda Ionescu a subliniat că intrăm într-o perioadă în care „mediocritatea nu își mai are locul în nicio sferă” , iar acest lucru se va manifesta atât în plan social, cât și în cel politic, economic și personal.

O lună guvernată de Saturn: maturizare, disciplină și confruntare cu realitatea

Potrivit Sandrei Ionescu, luna iunie debutează sub influența orei planetare Saturn, ceea ce imprimă întregii perioade o energie de responsabilizare și de confruntare cu limitele personale și colective. „Este ora maturizării, nu e foarte ușoară, o să fim destul de provocați în luna iunie” , afirmă astrologul, explicând că Saturn, simbol al tradiției și al structurilor vechi, nu mai este susținut energetic în contextul actual. Trecerea către Pluto în Vărsător accelerează desprinderea de vechile forme de autoritate și deschide drumul către o nouă paradigmă globală. Această tensiune între vechi și nou se resimte în special în zona politică, unde astrologul observă o amplificare a fricilor colective, alimentate de discursuri despre pandemii, extratereștri sau crize iminente. „Lilith în Săgetător reprezintă propagarea de frică la nivel mondial”, explică Sanda Ionescu, subliniind că populația trebuie să rămână informată, dar să evite contaminarea cu panică.

Curajul de a expune adevărul și de a demasca abuzurile

Unul dintre aspectele centrale ale lunii iunie este activarea curajului colectiv. Astrolog Sanda Ionescu, Member of the Astrological Association, remarcă faptul că Uranus, abia intrat în Gemeni, a început deja să scoată la suprafață situații ascunse, în special legate de agresiuni și abuzuri. „A scos la suprafață victimele unor agresiuni”, spune Sanda Ionescu, care amintește că acest val de dezvăluiri este doar începutul unui proces mai amplu de purificare socială. Ea insistă asupra nevoii de discernământ, atât în alegerea terapeuților, cât și în consumul de informație, avertizând asupra imposturii și superficialității care încă domină anumite domenii. „Este perioada în care trebuie să nu ne mai ducem orbește către oricine ca să ne rezolve o problemă”, afirmă astrologul, pledând pentru responsabilitate și verificarea competențelor reale ale celor care oferă servicii de dezvoltare personală sau consiliere.

România între instabilitate politică și posibile schimbări majore

În ceea ce privește scena politică românească, previziunile Sandrei Ionescu sunt ferme și nuanțate. Ea afirmă că actualul președinte al României se află într-o perioadă extrem de dificilă, atât psiho-emoțional, cât și constituțional. „Nu cred că va termina anul ca președinte”, spune astrologul, explicând că harta natală și tranzitele actuale indică o incapacitate de a face față presiunilor. Totodată, ea consideră că România ar putea traversa o perioadă de suspendare, referendum sau schimbări constituționale, întrucât Jupiter în Leu reactivează tipare istorice similare. Jupiter în Leu arată că perioada până la 26 iulie este una critică. Guvernul, de asemenea, se va reface greu, din cauza cuadraturilor tensionate Saturn-Neptun, care blochează stabilitatea și întârzie reconstrucția. Totuși, astrolog Sanda Ionescu este optimistă în privința calității viitorilor lideri, afirmând că „vor fi persoane pe care ne vom putea baza, persoane care ce spun, aia fac” .

Luna Plină în Săgetător: adevăr, meritocrație și finalizări

Luna Plină de la începutul lunii iunie activează axa cunoașterii Gemeni-Săgetător, aducând în prim-plan adevărul, studiile, finalizările academice și proiectele intelectuale. „Este un aspect care pune lumina pe mediocritate”, subliniază Sanda Ionescu, avertizând că cei care nu își fac treaba cu adevărat vor resimți consecințele, inclusiv concedieri. În același timp, astrologul încurajează depășirea credințelor limitative și renunțarea la rigiditate, pentru a putea accesa o perspectivă mai înaltă asupra realității.

Venus și Jupiter în Leu: pasiune, lux, rivalități și creativitate

Intrarea lui Venus în Leu pe 14 iunie și a lui Jupiter în Leu la finalul lunii aduce o explozie de energie creativă, dar și riscuri de exagerare, hedonism și cheltuieli impulsive. „Este aspectul reginei, însă este un aspect narcisic”, avertizează Sanda Ionescu, explicând că această perioadă poate aduce atât iubiri pasionale, cât și trădări amoroase. În plan social, Jupiter în Leu favorizează artiștii, copiii talentați, competițiile internaționale și vocațiile autentice. Totodată, poate scoate la lumină fraude, manipulări și scandaluri în zona politică și spirituală.

Mercur Retrograd în Rac: întoarcere la rădăcini și inteligență emoțională

Mercur Retrograd în Rac, activ între 29 iunie și 23 iulie (cu efecte până pe 25 iulie), aduce o perioadă de introspecție, sensibilitate și reconectare cu familia. „Raționamentul este înlocuit de inteligența emoțională”, explică astrologul, care subliniază că această retrogradare nu trebuie demonizată, ci înțeleasă ca un filtru care elimină situațiile nepotrivite. Este o perioadă în care amintirile se reactivează, revelațiile sunt posibile, iar compasiunea devine esențială.

Jupiter în Leu: lege divină, vocație și resetare colectivă

Cel mai important tranzit al lunii iunie, în viziunea Sandrei Ionescu, este intrarea lui Jupiter în Leu, însoțită de steaua fixă Regulus. „Regula este de aur, atât legea divină, cât și legea pământeană”, afirmă astrologul, recomandând publicului să studieze legile lui Hermes Trismegistus. Acest tranzit aduce speranță, idealuri înalte, descoperirea vocației, dar și posibile incendii, discrepanțe sociale și dezvăluiri majore în zona justiției și a politicii.

Emisiunea „Golden Hour”, moderată de Jessie Baneș, se difuzează de luni până joi, de la ora 18, la Radio Gold FM, frecvența 96.9 Mhz. Înregistrările complete pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background