După opt ani de negocieri, UE și Australia încheie un amplu acord de liber schimb

Postat de pe 24 martie 2026

Australia și Uniunea Europeană au semnat, marți, la Canberra, un amplu acord de comerț liber, încheiat după opt ani de negocieri. Cei doi parteneri au convenit, de asemenea, să își consolideze cooperarea în domeniul apărării și să îmbunătățească accesul european la mineralele critice australiene, notează AFP.

Acordul va intra în vigoare după aprobarea de către Consiliul European. Cu acest acord comercial, UE se așteaptă să își mărească exporturile către Australia cu o treime în următorul deceniu, cu o creștere de 50% în sectoarele produselor lactate și auto.

Companiile din UE au exportat anul trecut în Australia bunuri în valoare de 37 de miliarde de euro, iar în 2024 servicii în valoare de 31 de miliarde de euro.

„UE și Australia pot fi foarte îndepărtate geografic, dar nu am putea fi mai apropiate în viziunea noastră asupra lumii. Trimitem un semnal puternic restului lumii: prietenia și cooperarea contează și mai mult în perioade de turbulențe “, a declarat Ursula von der Leyen, şefa Comisiei Europene, prezentă la Canberra.

Europe and Australia are long-standing friends and allies.

Our security matters to you.

The reverse is also true.

Stability in the Indo-Pacific is now our common goal ↓ https://t.co/OqpZ3rqdb7— Ursula von der Leyen (@vonderleyen)March 24, 2026Click to accept marketing cookies and enable this content

Principalele puncte de blocaj, utilizarea de către Australia a unor denumiri geografice europene și accesul cărnii de vită australiene pe piața europeană, au fost rezolvate, făcând posibil un acord după opt ani de negocieri.

Acest compromis va permite producătorilor de vin australieni să utilizeze termenul prosecco pe piața internă, dar vor trebui să înceteze utilizarea acestuia pentru exporturi după 10 ani.

Australia va putea, de asemenea, să continue să utilizeze anumite denumiri geografice protejate de UE, cum ar fi feta și gruyere, cu condiția ca producătorii să fi folosit aceste denumiri timp de cel puțin cinci ani.

La rândul lor, producătorii auto europeni vor beneficia de majorarea pragului taxei australiene pe mașinile de lux electrice, ceea ce va permite ca trei sferturi dintre acestea să scape de această taxă.

Cota de carne de vită australiană permisă să intre în UE va crește de peste zece ori în următorul deceniu, chiar dacă va rămâne sub nivelul solicitat de fermierii australieni.

Noua cotă, stabilită la 30.600 de tone de carne de vită australiană, va include 55% carne scutită de taxe vamale provenită de la animale hrănite cu iarbă și 45% supusă unor taxe vamale reduse la 7,5%.

UE va permite, de asemenea, intrarea a 25.000 de tone de carne de oaie și capră australiană provenită de la animale hrănite cu iarbă, cu o implementare progresivă pe parcursul a șapte ani.

sursă: ziua.md


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background