Franța ar putea trimite arsenal nuclear în România: Decizia care se analizează la Ministerul Apărării, după anunțul istoric făcut de Emmanuel Macron

Postat de pe 4 martie 2026

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat că România evaluează propunerea lui Emmanuel Macron de a participa la sistemul de descurajare nucleară extinsă. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat luni că Franța va permite desfășurarea temporară a aeronavelor sale purtătoare de arme nucleare în țări aliate, ca parte a noii sale strategii nucleare, informează News.ro.

Subiectul extinderii capacității nucleare a Franței și participarea aliaților europeni la strategia nucleară este, pentru statul român, într-o etapă preliminară.

„Este o discuție foarte incipientă care a pornit pe marginea acestui subiect lansat de Franța. Se analizează în România, cu Administrația Prezidențială, cu Ministerul de Externe, cu Ministerul Apărării, să vedem cum evoluează discuțiile în perioada următoare”, a precizat ministrul, la Digi24.

Dincolo de aspectele pur strategice, poziția României va depinde și de impactul pe care o astfel de decizie l-ar putea avea asupra societății civile, dar și de echilibrul fragil din regiune.

„Este și o chestie de acceptabilitate din partea populației, sunt avantaje, sunt dezavantaje. Se recântăresc aceste lucruri și, cu siguranță, și România va avea un punct de vedere pe marginea acestui subiect. O sporire a capacității presupune o descurajare mai puternică. Pe de altă parte, pot fi interpretări conform cărora o astfel de prezență poate irita mai tare vecinătatea. Astfel de lucruri sunt analizate cu raționament și cu argumente pentru a vedea încotro merge rezultanta”, a explicat acesta.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat luni că Franța va permite desfășurarea temporară a aeronavelor sale purtătoare de arme nucleare în țări aliate, ca parte a noii sale strategii nucleare.

Macron a declarat că noua postură va „prevedea desfășurarea temporară a unor elemente ale forțelor noastre aeriene strategice în țări aliate”, dar a subliniat că nu va exista nicio împărțire a procesului decizional cu alte state în ceea ce privește utilizarea armelor nucleare, scrie AP.

sursă: activenews.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background