China sfidează taxele vamale americane și anunță un excedent comercial record în 2025
Postat de Gold FM Radio pe 14 ianuarie 2026
China a încheiat 2025 cu un nou excedent comercial record, în pofida dificultăţilor provocate de taxele vamale americane, care au lovit comerţul global, transmit agențiile DPA şi Reuters, citate de Agerpres.
Anul trecut, exporturile au crescut în ritm anual cu 5,5%, la aproximativ 3.800 miliarde de dolari, în timp ce importurile s-au menţinut stabile, la aproximativ 2.600 miliarde de dolari, ceea ce a dus la un excedent comercial record, de 1.200 miliarde de dolari. În 2024, excedentul s-a apropiat de 1.000 miliarde de dolari.
Datele din decembrie au depăşit aşteptările analiştilor, exporturile au urcat cu 6,6% iar importurile cu 5,7%. Previziunile analiştilor indicau doar o creştere de 0,9% a importurilor.
În pofida tensiunilor globale şi a disputelor comerciale cu partenerii majori, cum ar fi Statele Unite, creşterea comerţului Chinei s-a menţinut la un nivel robust. Totuşi, exporturile către SUA au scăzut cu 20% anul trecut, în timp ce importurile au înregistrat un declin de 14,6%.
Exportatorii chinezi s-au concentrat către alte pieţe, pe fondul conflictului comercial cu Washingtonul, inclusiv Asia de Sud-Est, Africa, America Latină şi Europa. Exporturile către Germania au crescut cu 10,5% anul trecut, la 118,3 miliarde de dolari, în timp ce importurile din Germania au scăzut cu 2,1%, la 92,8 miliarde de dolari.
„Economia Chinei rămâne extraordinar de competitivă. Datele privind excedentul comercial reflectă câştigurile în productivitate şi progresele tehnologice ale producătorilor chinezi, în pofida cererii interne slabe şi a supracapacităţii de producţie”, a apreciat Fred Neumann, economist şef în carul HSBC.
Acesta a avertizat: „Creşterea excedentelor comerciale ale Chinei ar putea exacerba tensiunile cu partenerii comerciali, în speciali cu cei care sunt dependenţi de exporturi”.
sursă: ziuanews.ro