Refacerea Planșeului Unirii intră într-o nouă etapă! Sectorul 4 redeschide circulația pe Splaiul Independenței, odată cu începutul noului an școlar

Postat de pe 28 august 2025

Constructorii care refac din temelii Planșeul Unirii, placa de beton veche și degradată din centrul Bucureștiului, au încheiat dezafectarea porțiunii aferente primei etape de lucru, cea din fața Hanului lui Manuc. În aceste condiții, când și execuția piloților forați din această zonă este gata, se poate demara și construcția grinzilor de coronament.

O consecință importantă a avansului serios pe care îl au muncitorii este faptul că, odată cu începtul anului școlar, Sectorul 4 al Municipiului București va ridica restricțiile de circulație impuse în vară pe Splaiul Independenței, tronsonul dintre Piața Națiunile Unite și Piața Unirii.

„Practic, pe Splaiul Independenței se va putea circula normal, în ambele sensuri, ca și până la momentul începerii lucrărilor de la planșeu. Restul lucrărilor pe care constructorii le execută până la sfârșitul acestui an, în această zonă și în cea a parcului Unirii, nu vor mai afecta circulația autovehiculelor”, a susținut Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit edilului, constructorii au lucrat până acum la 3 din cele 4 etape ale proiectului. În zona din fața Hanului lui Manuc, s-au realizat deja 80 de piloți forați din totalul de 254 de astfel de coloane de beton, pe care se va sprijini noul planșeu și care vor deveni parte integrantă a noii construcții. În total, muncitorii au intregrat până acum peste 350 de mii de kilograme de armătură în piloți forați și 2500 de metri cubi de beton turnat. În cazul coloanelor de beton deja executate, s-au făcut și toate testele cerute de normativele de siguranță, rezultatele sunt foarte bune. Tot în această zonă, vechiul planșeu a fost dezafectat.

„În parcul Unirii, suntem în plin proces de execuție a piloților forați, iar de săptămâna viitoare, ne mutăm cu toate utilajele de mare capacitate, în zona parcului, pentru a începe și aici dezafectarea vechiului planșeu. În etapa a treia, cea care va afecta zona fântânilor arteziene, lucrăm în continuare la dezafectarea acestora, pentru a face front de lucru pentru realizarea piloților și pentru dezafectarea planșeului vechi. Le mulțumesc bucureștenilor pentru susținere și înțelegere! Aici este cu siguranță cea mai complexă lucrare de infrastructură efectuată în București după 1989. Primăria Sectorului 4 demonstrează că are capacitatea de a continua proiectele de dezvoltare atât de necesare atât locuitorilor acestui sector, cât și tuturor bucureștenilor”, a mai declarat Daniel Băluță.

Întrebat despre oportunitatea organizării cât mai recente a alegerilor pentru Primăria Capitalei, Daniel Băluță a reiterat punctul de vedere exprimat recent în spațiul public.

Astăzi, România se află într-o situație de forță majoră, o situație economică deosebită, care generează tensiuni sociale și consider că nu este un moment potrivit pentru a organiza alegeri. Este corect, trebuie să respectăm cu toții legea, însă (…) asa cum a fost și în situatia pandemiei de Covid-19, când am avut o întârziere de trei luni în organizarea alegerilor, este o situație de forță majoră. Avem greva magistraților, cel mai probabil vom avea greva profesorilor și a altor categorii socio-profesionale care își vor folosi dreptul legitim la protest. Este normal și este legitim ca într-o astfel de situație să nu turnăm gaz pe foc”, a declarat Daniel Băluță.

Mai mult, primarul Sectorului 4 consideră că prioritar oricărei nominalizări și oricărui candidat pentru funcția de primar general este un realizarea unui plan concret de dezvoltare a Bucureștiului.

„Data alegerilor din București și opțiunea unui candidat comun sau nu, se vor stabili imediat ce există consens pe un plan pentru bucureșteni.

Viziunea mea este următoarea și o propun si partenerilor – unii dintre ei, foarte nerăbdători să se pună pe funcții – să finalizăm mai întâi un program cu obiective clare pe trafic, termoficare, curățenie, locuire și siguranță, cu termene, bugete și responsabilități. Când planul este gata și asumat de toți, numele devine o consecință firească, nu premisa discuției. Bucureștenii merită mai puțină politică de platou și mai multă guvernare de teren. Așa cum facem astăzi aici la Planșeul de la Piața Unirii. Bucureștenii nu au nevoie de încă o ceartă pe nume sau între partide, ci de apă caldă, drumuri sigure și transport care vine la timp.

Și da, mă pronunț inclusiv pentru un eventual candidat comun. Nu pot decide eu, ci doar împreună cu colegii mei din PSD, dar eu sunt pentru o variantă în care să aducem pentru prima dată în fața bucureștenilor un plan, nu doar un candidat.

Dacă celelalte partide nu vor accepta viziunea PSD înseamnă că se pot descurca și fără noi. Experiența politică îmi recomandă să nu mai cred decât în lucruri negociate, scrise și semnate. Atunci când doi se coalizează împotriva unui al treilea să nu te surprindă apoi că PSD va face un pas înapoi și va merge mai departe cu propria viziune pentru cea mai importantă administrație locală a țării”, a declarat Primarul Sectorului 4.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background