Viktor Orban agită spiritele după vizita de la București: „Granițele statului sunt trasate împotriva voinței noastre”

Postat de pe 26 iulie 2025

Premierul Ungariei se află în aceste zile în România. După ce s-a întâlnit cu Ilie Bolojan, Viktor Orban a acordat un interviu unui post de radio unde a vorbit despre drepturile maghiarilor de peste granițe. Politicianul spun că actualele granițe ale Ungariei au fost impuse „împotriva voinței noastre”.

De la București, Orban a plecat la Băile Tușnad, unde se desfășoară lucrările celei de-a 34-a ediţii a Universităţii de Vară „Tusvanyos”. Premierul maghiar a aprins însă spiritele după vizita la București. Orban a declarat că „Tusvanyos” este cea mai mare întâlnire politică cu lumea maghiarilor de peste graniță și cu această ocazie a ridicat problema teritorială. „A avea o gândire națională înseamnă că privim soarta poporului maghiar într-un context mai larg decât aspectele și interesele poporului maghiar care trăiește în interiorul granițelor statului trasate împotriva voinței noastre”, a spus prim-ministrul Ungariei, potrivit Maszol.

A continuat să vorbească despre drepturile maghiarilor și mai spus că actualele granițe au fost impuse „împotriva voinței noastre”. „Pornim dintr-o poziție favorabilă, întrucât diplomația maghiară a realizat o performanță fantastică anul trecut, eliminând frontiera fizică dintre Ungaria și România. Având în vedere precedentele istorice și relația dintre cele două țări, probabil că românii se așteptau cel mai puțin ca noi să îi ajutăm în această privință, dar s-a întâmplat exact opusul; noi am fost cei care, în strânsă cooperare cu ei, am rezolvat cu succes această problemă”, a mai spus el.

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, l-a primit, miercuri, la Palatul Victoria, pe premierul Ungariei, Viktor Orbán, în contextul vizitei private pe care acesta o efectuează în România. Despre Ilie Bolojan a spus că: ‘Este un prim-ministru serios și hotărât’. Kelemen Hunor, liderul UDMR, a dezvăluit că Orban l-a invitat pe omologul său la Budapesta. „Există o astfel de invitaţie verbală şi probabil că în câteva zile se va formaliza şi în scris. La sfârşitul invitaţiei, premierul Orban i-a zis lui Ilie Bolojan că ‘te aştept la Budapesta şi oficial, dacă accepţi invitaţia’ şi Ilie Bolojan a zis ‘da, vom stabili detaliile mai târziu'”, a declarat Kelemen Hunor.

sursă: ziuanews.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background