Șeful Transgaz, Ion Sterian, decorat cu ordinul național „Pentru Merit” în grad de CAVALER, de Klaus Iohannis

Postat de pe 29 noiembrie 2024

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat, vineri, o serie de decrete de decorare pentru a arăta aprecierea față de contribuția persoanelor decorate la îndeplinirea obiectivelor României.

Klaus Iohannis i-a conferit lui Ion Sterian, directorului general al operatorului sistemului național de transport al gazelor naturale din România, Transgaz, Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, în semn de apreciere pentru rezultatele importante în activitatea desfășurată, pentru contribuția la asigurarea securității energetice a țării și la poziționarea strategică a României într-un context regional dinamic și plin de provocări.

„Vom continua unul dintre cele mai mari și importante programe de dezvoltare a infrastructurii de transport gaze naturale din România, cu proiecte de investiții estimate pentru următorul deceniu la peste 9 miliarde de euro. Proiectele vor avea ca rezultat aprovizionarea cu gaze naturale a unor zone deficitare, crearea unor culoare pentru transportul și valorificarea resurselor descoperite în Marea Neagră, esențiale pentru bunăstarea României, precum și crearea unor culoare pentru transportul hidrogenului”, declara Ion Sterian, într-un amplu interviu pentru Gândul, publicat pe 1 noiembrie, la startul sezonului rece.

Transgaz este companie deținută majoritar de statul român, prin Secretariatul General al Guvernului, în proporție de 58,5%, și avea, vineri, o capitalizare de 4,24 miliarde de lei.

Operatorul național de transport al gazelor naturale a anunțat recent un profit net în primele nouă luni din 2024 de peste patru ori mai mare decât cel realizat în același interval de anul trecut și cu peste 177,8 milioane de lei mai mut decât cel negativ inclus în Bugetul de venituri și cheltuieli.

Decorație după un „succes istoric”

Compania de stat Romgaz a înregistrat un „succes istoric” prin emisiunea inaugurală de obligațiuni în cadrul Programului Euro Medium Term Notes, după cum anunța în octombrie, Ministerul Energiei care deține 70% din acțiunile companiei. Fondurile obținute vor sprijini proiectele care vor contribui la consolidarea independenței energetice a României, la diversificarea surselor de energie și la asigurarea unei tranziții eficiente, sublinia instituția.

Companiile Romgz și OMV Petrom au luat decizia finală de investiție pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep din Marea Neagră, pe 21 iunie 2023, iar investiția totală este de 4 miliarde de euro, la care partenerii în concesiune contribuie în mod egal.

Aceeași decorație a fost oferită și lui Popescu Răzvan, directorul general al producătorului de gaze, Romgaz.

Tot în domeniul energetic, au fost decorați cu Ordinul „Meritul Industrial și Comercial” în grad de Cavaler Mihail Cremenescu, director al Direcției Operative din cadrul Dispecerului Energetic Național, Victot Ionescu, director general al Operatorului Pieței de Energie Electrică și de Gaze Naturale, Virgiliu Ivan, directorul Dispecerului Energetic Național din cadrul Transelectrica, Iulius-Dan Plaveti, președintele directoratului Complexul Energetic Oltenia S.A.

sursă: gandul.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background