Boeing pusă la zid!

Postat de pe 3 octombrie 2024

Autor: Cezar Osiceanu

Nori negri se tot adună la Boeing de multă vreme și în ciuda catastrofelor aeriene, a marilor probleme tehnice descoperite în liniile de producție, și a schimbării totale a paradigmelor cu care compania a făcut istorie în aviația mondială, aceasta refuză să ia măsuri!
Una din paradigmele celebre era legată de calitatea produselor companiei și în acest sens Boeing a avut încă de la înființare un mecanism aparte a controlului calității
În primul rând proiectarea avioanelor se făcea împreună cu piloții pentru a se obține cele mai bune rezultate. Apoi muncitorii erau mândri ca lucrează la Boeing unde era remunerată deopotrivă atât calitatea muncii cat și senioritatea în companie. Pe oricare muncitor de la Boeing l-ai fi întrebat până la aducerea ca CEO, a lui Muillenburg, dacă ar zbura cu un avion făcut de el răspunsul imediat și neezitant ar fi fost un DA hotărât.
Prin măsurile de tip corporatist luate în cadrul companiei toate paradigmele bune și de bază ale acesteia au dispărut rând pe rând cu consecințele de rigoare. Astfel “Safety first” a dispărut și în locului ei a venit “Money first” iar consecințele au venit claie peste grămadă și mai ales îmbrăcate în hainele pasagerilor și echipajelor decedați în catastrofele produse cu MAX-urile și nu numai.
Eliminarea senioritatii in cadrul companiei introdusa de Muillenburg a dus atât la plecarea angajaților cu vechime, la dispariția motivației angajaților mai vechi dar mai ales la o scădere drastică a calității produselor și a controlului de calitate. Această măsură coroborată și cu creșterea enormă a nivelului de externalizare a muncii și producției în țări din Asia în special, acolo unde nivelul tehnologic și al forței de muncă era mult mai scăzut decât în USA, dar unde cheltuielile erau mult mai mici decât în patria mamă și deci profitul mult mai mare, a “mancat” încet dar sigur din Boeing
Este evident ca gigantul american s-a bazat masiv pe sprijinul politic al Guvernului american care a închis ochii de multe ori și a aruncat pisica în curtea FAA-ului (autoritatea aeronautică americană)
Trump a acordat în mandatul său de președinte un ajutor financiar masiv companiei, dar care a fost deturnat de către CEO-ul de tristă amintire Muillenburg de la scopul inițial – dezvoltare, cercetare și produse noi, în răscumpărarea acțiunilor companiei, acțiuni vândute în era Obama pentru asigurarea fondurilor necesare funcționării Boeing.
Degeaba a intrat pe fir FAA care a început ușor cu avertismente, apoi cu măsuri din ce în ce mai dure ajungând până la oprirea temporară a producției și amânarea certificării unor avioane!
NTSB-ul, cea care controlează tot ce înseamnă transport în USA a intrat și ea pe fir dar cam târziu.
Comisia de anchetă a Congresului USA, formată după accidentul cu ușa desprinsă de pe avion, a rămas stupefiată la rândul ei de atitudinea și comportamentul angajaților de top ai companiei, întrebarea pusă de șeful acestei comisii CEO-ului Boeing după ce a răspuns la interpelările membrilor acesteia a devenit antologica : Și totuși Boeing va mai plătește pentru ce ați făcut?
Situația incredibilă a condus la apariția investigatorilor sub acoperire dar și a avertizorilor de integritate care au revelat situații incredibile din activitatea companiei. Să ascunzi de inspectorii FAA piesele pentru a nu fi verificate, să le depozitezi sub cerul liber etc par chestiuni imposibile de a exista la Boeing dar uite ca s-au întâmplat
Acum Boeing are de luat decizii grele și vitale și a început cu schimbarea completă a managementului de top.
Una dintre ele este închiderea completă a producției modelului Boeing 737, cândva calul de bătaie al companiei ajuns acum o biata martoaga în umbra concurentului sau direct Airbus 320.
Evident ca Boeing regreta marile greșeli făcute și care au constat in canibalizarea resurselor proprii prin dezvoltarea în paralel a programelor MAX și Dreamliner varianta mediu curier la care a trebuit în final să renunțe pentru a nu pierde banii tocați cu MAX-ul.
Frica construirii unui nou avion mediu curier în locul Boeingului 737 și refuzul asumării acestei decizii sunt două criterii importante în analiza situației gigantului american dar cum se spune, boala lungă moarte sigură !
Să ne reamintim decizia MCDonell Douglas care a fost pusă în fața aceleiași decizii și care a preferat să păstreze divizia militară și să îi vândă lui Boeing divizia civilă. Cu încălcarea bineînțeles a celei mai vechi legi antitrust din USA, Legea Sherman antitrust!
Dar cu o floare nu se face primăvară nu-i așa?
Pentru a evita orice speculații va oferim un film realizat de către cei de la televiziunea AlJazeera și va invităm să recitiți articolele pe această temă, Boeing, publicate până în prezent
Acestea au rolul de a asigura o cat mai completă și corectă informare a dvstra ca și consumatori, pasageri sau nu ai unor avioane Boeing.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background