Colocviu internațional de poezie

Postat de pe 7 iunie 2024

A proteja poezia, a-i ofei ocazii și spații de manifestare, în această perioadă extrem de complicată, este o datorie, atât pentru instituțiile abilitate să apere cultura, dar și pentru cei care sunt beneficiari de emoție și frumos.

Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu” și-a propus și a realizat în cele douăsprezece ediții să fie o altfel de cale a promovării și diseminării poeziei fără frontiere, a diversității culturale, a prieteniei și a colaborării editoriale.

Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu” (10 – 15 iunie a.c.) va aduce în Craiova poeți din SUA, Argentina, Israel, Chile, Serbia, Polonia, Guatemala, Portugalia, Mexic, Canada, Kosovo, Grecia, Macedonia de Nord, Republica Dominicană, Bosnia și Herțegovina, Nepal, când se vor organiza recitaluri poetice, colocvii, lansări de cărți în diverse limbi, întâlniri cu elevi etc.

Desfășurat sub egida Academiei Internaționale „Mihai Eminescu”, deschiderea oficială a Festivalului, ce poartă numele poetului nostru național, va avea loc la Muzeul de Artă din Craiova, în 11 iunie, ora 10.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background