AUR cere interzicerea propagandei LGBTQ în școli!

Postat de pe 31 mai 2024

În țara noastră, dar și-n societatea occidentală, semnele degradării morale sunt alarmante. Tinerii sunt invitați să nu mai respecte autoritatea parentală, nici să mai cunoască geniile, sfinții sau eroii trecutului. Anularea conștiinței istorice a produs, în context postmodern, o nouă și îngrijorătoare tabula rasa.

În numele promovării educației sexuale timpurii (inclusă deja la orele de biologie sau igienă corporală), se caută introducerea în dezbaterea școlară, fără acordul părinților, a unor noțiuni periculoase, precum fluiditatea genurilor. Tulburările sufletești ori dezorientarea sexuală ajung să fie prezentate drept opțiuni legitime. În realitate, ceea ce Stânga radicală promovează este promiscuitatea, progresismul ultra-liberal, agenda anti-familie și dependența individului față de Stat.

În loc să acorde o atenție sporită științelor tari, precum fizica, matematica sau chimia, sportului, limbilor clasice, literaturii, filozofiei, teologiei, gramaticii sau retoricii, autoritățile din Bruxelles sau București vor să impună condiționarea mentală și controlul social asupra persoanelor care, prin prisma vârstei precoce, n-au maturitate sau discernământ. În numele educației sexuale, propaganda extremistă a Stângii se folosește, pervers, de manipularea psihologică a minților necoapte.

Prin activitățile subversive ale unor ONG-uri finanțate cu bani publici, adolescenți din marile orașe ale României sunt recrutați pentru activități de lobby și susținere a ideologiei LGBTQ.

În loc să raportăm o îmbunătățire a rezultatelor la testele PISA de matematică și-n loc să promovăm ethosul patriotic sau educația familială pentru tinerii din liceu, constatăm un fenomen de masivă recrutare a tinerilor în organizații subversive, dornice să promoveze bătălia între sexe, avortul la orice vârstă a fătului și orice altă fandacsie din agenda feminismului radical.

În ziua de 1 iunie 2024, AUR solicită tuturor partidelor parlamentare și non-parlamentare asumarea unui Pact Național pentru Salvarea Inocenței Copiilor, prin care viitorii europarlamentari români, primari și consilieri locali se angajează solemn:

• să respingă orice expunere precoce a copiilor și adolescenților din școli la nuditate și exhibiționism sexual;

• să interzică participarea elevilor din școlile gimnaziale sau liceale la manifestări de tip Gay Pride sau LGBTQ fără acordul scris al părinților;

• ⁠să ceară creșterea pedepselor pentru violența sexuală îndreptată împotriva minorilor;

• să descurajeze promovarea picturii, sculpturii, muzicii, cinematografiei și literaturii pornografice de orice fel.

Rolul educației este acela de-a lumina minți, de-a încălzi inimi și de-a șlefui caractere.

Școala românească trebuie să revină la pilda nobilă a înaintașilor săi, de la Gheorghe Lazăr până la Constantin Noica: oameni dedicați cărții și învățăturii, iar nu experimentelor ideologice.

George Simion, președinte AUR; Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, candidat la alegerile europarlamentare; Mihail Neamțu, Cristina Dumitrescu – candidați AUR la alegerile europarlamentare


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background