AUR reia solicitarea făcută pe 29 februarie Avocatului Poporului de a contesta comasarea alegerilor

Postat de pe 11 martie 2024

O delegație a partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) formată din președintele George Simion și avocații Georgiana Teodorescu și Gheorghe Piperea a fost în data de 29 februarie într-o audiență la Avocatul Poporului, doamna Renate Weber, pentru a-i prezenta argumentele cu privire la neconstituționalitatea proiectului de ordonanță de urgență pe care Guvernul condus de Marcel Ciolacu îl pregătea pentru comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale.

Încă de la acel moment, AUR a atras atenția că se pregătește o mare ilegalitate și am solicitat doamnei Weber să conteste la Curtea Constituțională ordonanța de urgență, în momentul în care aceasta va fi adoptată.

Suntem pe data de 11 martie, la 3 zile după ce Guvernul PSD – PNL a adoptat această ordonanță și reluăm solicitarea transmisă către Avocatul Poporului de a se adresa de îndată Curții Constituționale.

„Am intrat în posesia ordonanței de urgență pregătită de Ciolacu pentru comasarea alegerilor și pentru fraudarea lor. Vor să fure aceste alegeri și să ne ia șansa de a contesta la Curtea Constituțională. Nu este normal să nu avem șansa de a contesta și de a lăsa pe cineva în măsură să aprecieze dacă aceste alegeri trebuie comasate sau nu. Ei vor să dea în ultimul moment această ordonanță de urgență tocmai pentru a fura șansa opoziției să conteste la Curtea Constituțională. Sperăm să îi împiedicăm”, a declarat președintele AUR, George Simion, încă din 29 februarie.

Sperăm ca doamna Renate Weber să se poziționeze de partea românilor, a dreptății și a democrației!


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background