Protest al bulgarilor împotriva Parchetului European
Postat de Gold FM Radio pe 9 februarie 2024
Autor: Marius Ghilezan
Eliberat pe cauțiune în vară, arestat de către Parchetul European, Valentin Dimitrov, primarul orașului Dobrici, a fost chemat ieri la sediul poliției. O mulțime de suporteri locali au protestat în fața instituției, relatează Euronews. Localitatea se află în fostul Cadrilater românesc.
El se află într-o anchetă penală, privind utilizarea abuzivă a fondurilor UE.
Procurorii Parchetului European susțin că a raportat documente false despre finalizarea unei lucrări
A fost arestat la cererea Parchetului European și acuzat că a folosit abuziv 169.000 de euro subvenții UE pentru un proiect de creștere a eficienței energetice a locuințelor sociale. Lucrarea a fost finalizată în perioada 2017-2019 de către un antreprenor privat.
Procurorii EPPO susțin că edilul a prezentat documente false privind execuția lucrărilor.
Dimitrov a pledat nevinovat față de acuzații.
sursă: newstand.ro