Șansa de a nu rata

Postat de pe 24 decembrie 2023

Autor: Sorin Roșca Stănescu

La 35 de ani, de la o revoluția ce ne-a fost furată și transformată într-o lovitură de stat, istoria ne oferă o nouă șansă. Unică în felul ei. Este singurul an, 2024, în întreaga istorie, când teoretic cel puțin, românii au șansa de a-și făuri viitorul pe care și-l doresc. Numai de noi depinde!

Numai de noi depinde în ce fel putem dejuca planurile malefice ale factorului intern și factorului extern. Este un an care poate fi de aur. Avem la îndemână instrumentul prin care putem reînnoi de jos până sus întreaga clasă politică și, prin aceasta, întreaga societate. Și putem acționa cu succes atât în plan intern, cât și în plan extern, ținând cont de faptul că soarta europarlamentarelor stă tot în mâna noastră. Și va putea fi anul în care, după ce se vor încheia războaiele din Ucraina și din Gaza, suveraniștii din întreaga Europă vor avea posibilitatea să recâștige pentru națiunile lor terenul pierdut, fără a mai putea fi șantajați ori inhibați de spectrul conflagrațiilor la nivel regional și mondial. Dar ce avem concret de făcut? Ce nu trebuie, sub nicio formă, să ratăm?

Fiecare dintre noi se află între ciocan și nicovală. Pe de-o parte, suntem conștienți de tentația factorului intern – care înseamnă nu doar servicii secrete, nu doar activi și rezerviști, ci și o întreagă rețea a oamenilor politici și de afaceri, care fac totul pentru a-și conserva privilegiile – dar și a factorului extern, de a influența, dacă se poate, decisiv, procesul electoral, pentru a-și aduce slugile lor la putere. Mai știm că din nefericire, în România, o bună parte din procesul electoral este monitorizat și numărat de reprezentanții unei instituții militarizate. Și în fine, mai știm că pentru manipularea celor patru procese electorale se vor arunca în joc sume uriașe de bani, practic fără precedent. Toate acestea la un loc alimentează neîncrederea cetățenilor în procesul de vot și ar putea determina un absenteism care ne poate fi fatal. Este clar că sub 30% prezență la urne, votul poate fi mult mai ușor falsificat decât în condițiile în care la procesul electoral vor participa peste 50% dintre românii cu drept de vot. Dar acesta este doar ciocanul. Mai există și nicovala.

Nicovala o reprezintă propriile noastre îndoieli, de cele mai multe ori justificate în capacitatea partidelor existente de a ne reprezenta și în capacitatea de a ne reprezenta în mod onest, inteligent și eficient a oamenilor politici pe care îi vom regăsi pe liste la locale, la europarlamentare, la parlamentare și la prezidențiale. Și chiar așa stau lucrurile. Marea provocare este că va trebui, utilizând instrumentul electoral extrem de fin, să căutăm și să descoperim acul în carul cu fân. Să aflăm, înainte de a ne prezenta la vot, care sunt oamenii cu adevărat valoroși sau care au potențialul de a deveni astfel, și să-i alegem pe aceștia în ciuda nenumăratelor diversiuni care vor fi puse la cale pentru a ne înșela vigilența.

Merită să facem acest efort de a discerne între bine și rău, în singurul an în care avem șansa de a spune da și a spune nu, de patru ori, în patru runde distincte de alegeri. În ultimul demers editorial din acest an, așa cum am procedat și anterior, îmi voi permite să emit prognoze vizând rezultatele alegerilor, dar atenție, ținând cont de fiecare dată de cei doi factori alternativi. Prezența la vot sau absenteismul.

sursă: corectnews.com


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background