GOLD FM
Consiliul de Securitate al Rusiei ar fi decis, în cadrul unei ședințe cu ușile închise convocate de Vladimir Putin, să renunțe la așa-numitele „acorduri de onoare” care protejau conducerea de la Kiev, autorizând potențiale lovituri cu arme hipersonice împotriva președintelui Volodimir Zelenski și a generalilor săi de rang înalt. Potrivit informațiilor vehiculate de presa pro-Kremlin, […]
Președintele francez Emmanuel Macron a criticat vehement, sâmbătă, vocile politice din Franța care propun reducerea ajutorului militar și financiar acordat Ucrainei, avertizând că o astfel de abordare ar forța Kievul să accepte o „pace injustă” și ar lăsa Europa vulnerabilă în fața agresiunii ruse. Declarațiile vin într-un moment tensionat, marcat atât de mizele electorale interne […]
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, susține că președintele Nicușor Dan ar fi avut un rol decisiv în schimbarea poziției PSD față de reforma administrativ-teritorială a României. Edilul consideră că șeful statului i-ar fi condiționat pe social-democrați să susțină reorganizarea administrației, deși admite că nu cunoaște detaliile unei eventuale înțelegeri. Negoiță s-a pronunțat pentru comasarea voluntară […]
Gheorghe Dumitru Neag, proprietarul sălii de bal unde a avut loc petrecerea nunții fiicei fostului premier Ilie Bolojan, este câștigătorul unui lung șir de contracte cu Primăria Oradea, păstorită în acest moment chiar de Florin Birta, moștenitorul lui Ilie Bolojan și nuntaș. Firmele sale au fost bune la toate, de la reconstrucția parcurilor, la construcții […]
La nunta la care Ilie Bolojan este socru mic, fosta soție și actuala iubită a fostului premier s-au întrecut în haine și accesorii de lux. Cele două au venit aranjate din cap până în picioare cu haine și accesorii care ajung să coste aproape 7.500 de euro. De remarcat că, după ceremonia religioasă, actuala iubită […]
Premierul bulgar Rumen Radev a anunțat de la Dublin că Bulgaria nu va mai trimite arme din depozitele armatei sale către Ucraina și nu are banii necesari pentru noul pachet european de sprijin destinat Kievului, relatează presa bulgară. Aflat la reuniunea informală a Consiliului European, șeful executivului de la Sofia a invocat epuizarea stocurilor militare […]
Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a respins prin veto legea de implementare a Actului european privind serviciile digitale (DSA), invocând riscul cenzurii de stat și lipsa unui control judiciar adecvat asupra conținutului online. Decizia adâncește conflictul juridic dintre Varșovia și Bruxelles și a stârnit reacții dure din partea guvernului condus de Donald Tusk, care îl acuză […]
La scurt timp după ce în interiorul companiei a izbucnit o veritabilă revoltă a angajaților care cer reinstalarea fostului CEO, Elon Musk a intervenit public pe platforma X pentru a-și declara sprijinul. „Este în desfășurare o petiție pentru reinstalarea lui Jensen și o semnez și eu”, a scris miliardarul, amplificând presiunea asupra consiliului de administrație […]
Traficul aerian din Statele Unite a fost paralizat vineri seară, după ce Autoritatea Federală a Aviației (FAA) a emis un ordin fără precedent din ultimii ani, prin care a dispus reținerea la sol a tuturor zborurilor interne. Măsura de urgență, luată din cauza unei defecțiuni majore de comunicații care afectează centrele de control aerian din […]
În ciuda sancțiunilor europene deja intrate în vigoare, dependența energetică de Moscova continuă să coste scump blocul comunitar. Între ianuarie și octombrie 2026, statele membre ale Uniunii Europene au plătit aproximativ 8,7 miliarde de euro pentru gazul natural lichefiat (GNL) importat din peninsula arctică Iamal, depășind deja cu peste 20% suma totală cheltuită pe parcursul […]