Trei morți și 21 de răniți în urma unui atac la un restaurant din centrul Moscovei
Postat de Gold FM Radio pe 2 august 2026
Trei persoane au murit, iar 21 au fost rănite în urma unui atac cu bombă produs sâmbătă seara la restaurantul „Balzi Rossi”, situat în centrul Moscovei. Potrivit autorităților ruse, deflagrația a fost provocată de un dispozitiv exploziv improvizat, iar unele publicații rusești scriu că ținta atacului ar fi fost generalul rus Aleksandr Ciaiko, care și-ar fi sărbătorit ziua de naștere în local.
Explozia s-a produs în jurul orei 20:00, pe terasa de vară a restaurantului aflat la parterul uneia dintre cele șapte clădiri monumentale construite în perioada lui Stalin, în Piața Kudrinskaia. Poliția din Moscova a anunțat inițial că trei persoane și-au pierdut viața și 15 au fost rănite, însă ulterior Comitetul Național Antiterorist al Rusiei a precizat că bilanțul răniților a crescut la 21.
Potrivit agenției de presă TASS, care citează Comitetul Național Antiterorist, explozia a fost provocată de detonarea unui dispozitiv exploziv improvizat. Conform publicației Kommersant, explozia a avut loc în timpul unui eveniment privat organizat pe terasa restaurantului, unde măsurile de securitate erau sporite. O femeie ar fi încercat să intre în local cu o cutie despre care a spus că reprezintă un cadou. Agentul de pază a decis însă să verifice coletul, moment în care dispozitivul a explodat.
Surse citate de publicația The Moscow Times susțin că bomba ar fi fost detonată de la distanță, avea o putere echivalentă cu aproximativ un kilogram de TNT și era încărcată cu bile metalice, ceea ce a amplificat numărul victimelor. În explozie au murit un client al restaurantului, agentul de pază și femeia care transporta dispozitivul exploziv.
Mai multe publicații ruse și canale de Telegram afirmă că ținta atacului ar fi fost invitații la petrecerea organizată în restaurant, iar principalul vizat ar fi fost generalul Aleksandr Ciaiko. Ipoteza este alimentată și de o înregistrare video distribuită de bloggerul ucrainean Anatoli Șarii, în care apare în restaurant un banner cu mesajul „Aleksandr – 55 de ani”. Generalul Ciaiko a împlinit 55 de ani pe 27 iunie.
Până în prezent, autoritățile ruse nu au confirmat oficial că generalul s-ar fi aflat în restaurant în momentul exploziei și nici că acesta ar fi fost ținta atacului. Circumstanțele incidentului sunt investigate de organele de anchetă.
Sursa: ziua.md