Membrii NATO urmăresc regândirea modului de funcționare al Alianței

Postat de pe 20 august 2021

Autor: Maria Teodora Șuta

În cadrul unei analize, Financial Times arată că aliații SUA sperau ca alegerea lui Joe Biden va consolida relevanța NATO. Retragerea din Afganistan a dus la o regândire a Alianței, mulți oficiali din domeniul apărării din UE criticând decizia SUA.

Analiza realizată de Financial Times a strâns opiniile politicienilor europeni, nemulțumiți de modul de retragere al trupelor americane în Afganistan. Potrivit oficialilor din domeniul apărării, retragerea din Afganistan a diminuat prestigiul NATO. De asemenea, a ridicat semne de întrebare cu privire la dependența Europei de securitatea furnizată de Washington.

“Acest tip de retragere a trupelor a provocat haos. Haosul provoacă suferință suplimentară”, a declarat Artis Pabriks, ministrul leton al Apărării. Acesta a adăugat că astfel de misiuni de lungă durată sunt improbabile în viitor: “Această eră s-a încheiat. Din păcate, Vestul și Europa par acum mai slabi la nivel global”.

Ben Wallace, secretarul Apărării din Marea Britanie, a declarat că “unii nu se vor mai putea întoarce din Afganistan. Este trist. Douăzeci de ani de sacrificiu!”. Armin Laschet, candidatul conservator pentru funcția de cancelar al Germaniei a numit retragerea trupelor “cel mai mare dezastru pe care l-a suferit NATO de la înființare”.

“Se pare că NATO a fost complet depășită de deciziile unilaterale americane”, a afirmat Lordul Peter Ricketts, fostul consilier de securitate național al Regatului Unit. “Vorbim în primul rând de decizia lui Trump de a începe să negocieze cu talibanii despre retragere și apoi decizia Biden de a stabili un calendar clar al acesteia. Modul în care s-a făcut retragerea a fost umilitor și dăunător pentru NATO”.

Intervenția NATO în Afganistan, determinată de atacurile al-Qaida din 11 septembrie 2001 asupra SUA, a fost prima și singura dată când alianța a invocat principiul de apărare colectivă prevăzut la Articolul 5. Potrivit acestuia, un atac asupra unui singur aliat este considerat un atac asupra tuturor . Lordul George Robertson a fost secretar general al NATO la momentul atacului din 11 septembrie 2001. Acesta a declarat pentru Financial Times că “lipsa de unitate slăbește NATO, principiul intrăm împreună, plecăm împreună pare să fi fost abandonat atât de Donald Trump, cât și de Joe Biden”.

În strategia sa pentru 2030, NATO s-a angajat să realizeze o coordonare politică mai profundă. Totuși, criza din Afganistan a scos în evidență lipsa unui interes strategic. Lordul George Robertson consideră că retragerea din Afganistan ar putea acționa și ca un avertisment pentru membrii alianței care nu se gândesc că garanțiile de securitate ale SUA pot fi limitate în timp: “Acesta poate fi și un apel de trezire pentru europeni, că în viitor vor trebui să se apere singuri mult mai mult decât înainte, deoarece polițistul global american nu va fi neapărat prezent tot timpul.”

Sursă text: Biziday, Financial Times


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background