Întâlnirile secrete din creierii nopții ale Secretarului de Stat Raed Arafat

Postat de pe 31 ianuarie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei” de la Radio Gold FM, jurnalista Iosefina Pascal a expus adevărul din spatele tărășeniei legate de atacul cibernetic din Parlament, precum și activități dubioase ale lui Raed Arafat.

Iosefina Pascal a descoperit că arhiva de documente din baza de date a Parlamentului, care a fost scursă pe Dark Web, a fost creată pe data de 29 ianuarie 2024. Nu se știe cu certitudine momentul în care a avut loc atacul cibernetic propriu-zis, însă în mod clar nu a avut loc ieri, când abia-abia se afla că documentele au fost distribuite pe Dark Web (la momentul respectiv circulând deja pe Internet de vreo 2 zile).

Există două mari posibilități: ori este vorba despre un atac cibernetic real, ori a fost o înscenare creată cu un scop de către guvernanți. Documentele scurse includ ordine de plată, acte despre PSD, PNL, AUR, documente ale deputaților. Dacă atacul este real, de vină vor fi, evident, extremiștii sau rușii. Nu este exclus ca Marcel Ciolacu să iasă public și să susțină că George Simion a hackuit Parlamentul, acționând exact ca un agent electoral al AUR-ului. Dacă atacul este real, e clar că România se confruntă cu o problemă majoră de securitate cibernetică, care nu a izbucnit acum, ci există de câțiva ani buni, dovadă fiind atacurile asupra diverselor instituții ale statului, asupra spitalelor ș.a.. Este foarte grav, pentru că dacă se poate pătrunde așa de ușor în baza de date a Parlamentului, e limpede că informațiile despre cetățeni, ce vor fi stocate în cloud-ul guvernamental, sunt și mai vulnerabile și pot fi accesate oricând. Acest eveniment reprezintă un argument în plus care demonstrează că România nu este încă pregătită pentru digitalizare.

Dacă atacul este o simplă înscenare, ar putea fi folosite astfel de tertipuri în contextul alegerilor, prin utilizarea tabletelor STS, pentru a fi măsluite rezultatele sau contestate victoriile incomode. Se va putea face uz de argumentul securității cibernetice șubrede din România pentru a se crea un adevărat haos în stradă sau pentru a se invalida rezultatul alegerilor. Terenul este pregătit pentru un astfel de discurs, mai ales că la nivelul UE și SUA se vorbește despre utilizarea inteligenței artificiale și a hack-ului în acest an electoral, când peste 40% dintre cetățenii de pe Glob vor ieși la vot.

De fapt, tot acest scandal legat de hackuirea bazelor de date ale instituțiilor ar putea fi folosit pentru a justifica suplimentarea bugetelor celor care se ocupă de siguranța cibernetică a țării și de infrastructura IT/digitală. Mai mult decât atât, e posibil ca evenimente similare să fie folosite pentru a influența cursul alegerilor de anul acesta.

Întâlnirile secrete din creierii nopții

Iosefina Pascal a primit informații cu privire la participarea lui Raed Arafat la o întâlnire secretă în miez de noapte, solicitând Departamentului pentru Situații de Urgență să emită un comunicat public despre subiectele dezbătute de Raed Arafat cu interlocutorii săi. Într-un restaurant din Piața Victoriei, Arafat ar fi discutat despre chestiuni ce țin de siguranța națională a țării. Nici până la momentul actual nu s-a emis un comunicat oficial, iar Arafat refuză, ca de obicei, să clarifice situația în fața cetățenilor sau să își explice acțiunile prin comunicarea cu presa.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background